CONSTANTIN CEL MARE

Într-un amurg de purpură şi aur, la şipotul coborâtor din munţii Haemus, Elena, micuţa slujnică la hanul din răscruce, îmbujorată dintr-o dată, şi-a plecat fruntea cu sfială, pe drum un legionar roman trecea.
Şi astfel s-a născut la Naisus, în Iliria, Constantin, plecat apoi, mlădiţă fragedă, în furgonul cohortelor romane, la cucerirea lumii.
La curtea imperială, profesor îi este Lactantius, ultimul mare filozof păgân şi nu peste multă vreme destoinicia sa îl scoate în fruntea legiunilor.
În volbura încleştării celor patru împăraţi, curând va asedia Roma cu soldaţi puţini, având doar în ceruri, printre nori, semnul destinului său, crucea înscripţionată „in hoc signo vinces”, cucereşte oraşul etern şi impune încetarea prigonirii legii celei noi; ca semn de legământ, palatul Lateran Epicopului Romei dăruieşte şi, se porneşte ridicarea primei bazilici creştine, dorită „mamă şi cap tuturor bisericilor din cetate şi din lume”.
Dar lumea veche nu-şi încheiase încă devenirea, apar zei noi, cei vechi se duc, se gâlcevesc şi luptă între ei fraţii romani.
Sub semnul acela, apărut atunci pe deasupra norilor, Constantin Împăratul nu cunoaşte tihna sau răgazul, curând răzbelul său cu lumea păgânească îl poartă la Bizanţ, intră prin luptă în cetate şi scaunul imperial se mută în oraşul lumină, buricul lumii, oraşul ce-i va purta numele vreme de mai bine de o mie de ani.
Sigur, vor urma certurile episcopilor şi schismele amăgitoare, dar dreapta credinţă constantinopolitană iese întodeauna biruitoare sub privegherea celui înţelept, cel plecat fără întoarcere din văile munţilor Haemus.
Dacă lumea profană europeană s-a forjat după mintea şi voinţa marelui Caesar Octavianus Augustus, legătura cu ceriul s-a mijlocit prin credinţa nestrămutată a celui numit mai târziu Constantin cel Mare, cel ce întotdeauna avut-a de-a dreapta sa lumina simplă şi curată a mamei sale, Împărăteasa Elena.
Şi de mare mirare este, cum de împărăţii venetice se socot urmaşii Bizanţului ortodox, când doar un singur popor are acelaşi izvod cu cel al sfinţitului Împărat Constantin cel Mare, poporul român.