Craciunul

 

Noi, crestinii, serbam la 25 decembrie nasterea pruncului Isus Hristos in ieslea de la Bethleem. Ziua, socotita (de altfel gresit) ziua solstitiului de iarna, inteleasa sfanta cu multe veacuri inainte, era ziua de crestere a luminei, de invingerea intunericului, era ziua nasterii zeului Mithra, zeu solar tragandu-si seva din zoroasthrism, religia vechilor persi. Adoptat de imparatii romani, impus de Septimiu Sever legiunilor romane, cultul mitric s-a raspandit curand peste intreg imperiul, cucerind intreaga Dacie romana. Pasarea ce raspandea mesajele mithrice, trimisul zeului, era corbul cel croncanitor si intelept, aparitia sa pe herbul boierilor valahi, in pisanii si pietre tombale arata desigur o veche filiatie romana. Datinele crestine au inglobat multe din misterele zeului Mithra : botezul, cina cea de taina, invierea, et catera .

La Roma, in vreme  de mare neliniste spirituala, unde episcopatul Sfantului Petru isi incepuse drumul cu sute de ani in urma, cultul zeului Mithra s-a contopit cu alte si alte culte aduse de caravane si corabii, cu timpul zeul s-a numit Sol Invictus, Soarele Invincibil. Ajunsa religia dominanta in vremea lui Domitian Imperator, sarbatoarea din 25 decembrie s-a numit Natalis Solis Invicti, adicalea ziua de nastere a soarelui neinvins.

Constantin cel Mare Imperator, stiut in biserica ortodoxa drept Sfantul Constantin, cu siretenia lui de taran macedonean a impus, prin edictul de la Milano, crestinismul religia oficiala a imperiului. Nu a mai fost decat un pas, cu usurinta urmasii Sfantului Petru au inglobat toate obiceiurile vechi in istoria patimilor Mantuitorului nostru Isus Hristos. Numai el, Imparatul, a ramas pana in ultima clipa a vietii sale un adorator al Soarelui Neinvins, asa cum se cuvine – te duci in datina in care ai venit pre lume.