LAZĂR

În ultima duminecă a Păresimilor, Isus din Nazaret, coborâtor din stirpea regelui David, a intrat în cetatea Ierusalimului călare pe blândul asin, şi neliniştitul popor al celor 12 seminţii 1-a întâmpinat cu bucurie;
-Osana! Osana întru cel ales! Fiu al regelui
David, Osana!
Şi sub copitele asinului s-au aşternut hainele de sărbătoare ale mulţimii şi frunzele de finic au înmiresmat lumina Israelului.
Un singur om, rezemat de poarta cetăţii, se învăluise in tăcere, lua doar aminte la frământările gloatei bucuroase; era Lazăr, Lazăr din Betania, cel înviat din morţi, cel ce preţ de zile patru adăstase la scaunul Tatălui Ceresc şi citise pe canavaua ceriului cele trecute şi cele ce stau a venii, întreaga cumpănă a vremii.
Lazăr ştia, acelaşi neam, frenetic proslăvind, va striga din rărunchi peste şase zile:
-Răstigniţi-l! Răstigniţi-l! La moarte cu el !
Şi după ce alaiul s-a scurs in tumult pe lângă el, Lazăr din Betania s-a îndreptat gânditor spre deşertul cuprins de razele apusului, şi acoperământ i-a fost întristarea pentru totdeauna.
Bucuraţi-vă neamuri de lumina Floriilor!
Este încă vremea să strigăm «Osana».