Apelpisite muraturi

Spun inteleptii setrasilor din mahalaua Calicilor Domnesti , cum ca Atoateziditorul , in nesfarsita-I mila Sa , spre a-i feri de vecinicul foc al ghenii, a lasat locuri de ispasire pentru pacatosii neamurilor, anume  alese carciumi de alean si inima plansa, sortite in veac a-si implini menirea, dupa priceperea si umorile celor intamplati a le fi jupani trecatori.

Si acei intelepti iti spun, asa intr-o doara, povestea popasului “La Iancu”, din strada Blanarilor, din gura “Hanului cu Tei “.

“La Iancu “ aflai vinurile Vrancei, cu tarie si soare, inmiresmatele antricoate de vaca, patricienii cu tocatura mare, din satar, dar mai ales, muraturile cu usturoi, usturoi din belsug, de se aflase veste pana dincolo de Pireu si Bragadiru.

Si se stie, s-a dat si la gazeta, muraturile de “La Iancu” au insotit augusta persoana a Majestatii Sale Carol al II-lea, chiar si in drumul cu oare-ce interese , la neamurile Mariei Sale de la curtea Angliei.

Cum muraturile nu l-au ajutat prea mult, Majestatea Sa fost-a nevoit a se retrage , mai apoi, chiar si de la umilita curte a regatului Romaniei; iar dupa tradarea cea mare, taverna Iancului s-a chemat “Carabus”.

Aici, la domnu Sergiu, gaseau intelegere artistii plastici, rataciti sovaitori pe ocoalele traiului de zi cu zi.

S-au tot avut rasboaie si tradari, dar locul stiut si-a continuat neabatut menirea si astazi isi intampina musterii cu gavanoasele pline de muraturi colorate in vitrina de la poarta, doar ca, Majestatile Lor, onoratii parlamentari, alesi prin vointa poporana, au aplecare spre alte apelpisite muraturi, din talgere de argint, la o bine stiuta locanta, undeva pe langa monastirea Antim .