Oferta meniu nunta

 

Oferte nunta – descarca meniul complet

 

Ca-n povești! O nuntă lipovenească la Botoșani în anul 1967

 

Cu o jumătate de veac sau poate și mai bine în urmă, lângă Botoșani, în sala de mese a unui C.A.P., dar care avea și scenă pentru orchestră și dănțuitori, se ținea o nuntă ca-n povești. Mireasa, o tânără studentă plecată tocmai hăt la Filologia bucureșteană, făcea parte din  comunitatea lipovenească a locurilor, care ajunsese să o concureze – ca tradiție și obiceiuri – chiar și pe gruparea mai veche din așezare, cea a armenilor, meșteri în tot felul de mezelicuri.

Ajunsă la studii în Capitală, frumoasa fată a fost cucerită de un tânăr student fin și ales, provenit dintr-o familie de burjui de pe Calea Rahovei, acolo unde aveau o casă cu grădină și tot felul de acareturi, pe strada Iosif Niculescu. La începutul legăturii lor, lipoveanca mlădie, blondă cu ochii albaștri a fost fascinată de primul Crăciun petrecut în familia viitorilor socri, când pe mese s-au perindat tot felul de bucate, care pentru clasa mijlocie emancipată a Bucureștilor puteau trece drept bucate obișnuite, dar care nu prea se întâlneau în nordul Țării de Sus, Țara Fagilor, în ținuturile bucovinene, având o cu totul altă cultură culinară, influențată de stânile din Obcine dar și de faimoasele păstrăvării, ca să nu mai vorbim de ștrudelele, wurștii și șnițelele aduse de la Lemberg sau, chiar, Viena de către funcționarii imperiali austrieci de altădată. Domnișoara a fost sedusă de ritualul gastronomic de pe malurile Dâmboviței neguțătorești, strunit fără cusur de mama domnișorului, o cucoană de toată isprava, care nu lăsa la voia întâmplării nimic din ceea ce însemna bogăția și gustul Sărbătorilor. Așa că pe mese s-au tot înșirat salate de boeuf cu trandafiri de ardei kapia murați în oțet și miere desenați pe maioneza de un galben-auriu elegant, felurite platouri cu icre moi (de crap leneș dunărean sau știucă fâșneață din bălțile Milotinei, de sturion din Deltă sau, chiar, mărgelușe portocalii de Manciuria), cu pateuri în foietaje franțuzești și balotine de vânat mic din Bărăgan, cotletele aranjate ațâțător pe talgere pline cu salată fideluță de varză murată, de toba, caltaboșul, lebărul, ca și de sarailiile levantine înecate în sirop de miere și apă de trandafiri.

Când a venit sorocul nunții, prin 1967, socrul mic a fost cel care – potrivit datinii – a organizat totul la Botoșani, unde s-au strâns toate rubedeniile și prietenii de familie, vreo 200 de musafiri. Cu amintirea duioasă a mesei de Crăciun de la București, mireasa și-a pus tot familionul la treabă, pentru o reprezentație culinară originală, cu care să înnebunească simțurile și să îmboldească fantaziile distinșilor invitați.

Prima oară, s-a adus pe farfurii scrumbie crudă, macerată timp de două săptămâni în multă ceapă stropită cu vin și botezată cu arome aduse de departe. Atât de bună era marinada cu care s-a servit pescăria, încât unii  – uitând cu bună știință de eticheta împovărătoare în astfel de ocaziuni – și-au suflecat pe dată mânecile cămășilor și-au începu să întingă cu coltuce de pâine prin farfurie după zeama gustoasă.

A urmat o piftie lipovenească numită haladeț, lăsată să se închege la răcoare în pivnițe în farfurii adânci. Era, în fapt, un aspic fără oase, cu alese bucăți de carne de la cele mai țanțoșe orătănii din curtea socrului, fie ele curcani cu moț roșu, cocoși pintenogi, lenevoase rațe leșești sau chiar bibilici gureșe. La această mâncare, au venit și castroane cu hrean ras, dres cu oțet.

La felul al treilea, a venit lapșaua, adică cei mai fini tăiței de casă, plutind ademenitor în zeama rămasă de la piftia de dinainte și care nu fusese pusă la închegat după fierberea hartanelor de carne ale păsăretului cel pestriț.

Au urmat nu mai puțin de 5.000 de sărmăluțe mici cât o nucă, gândite anume pentru o singură îmbucătură, din carne tocată de porc și de vită, 2.500 dintre ele fiind învelite în foi de varză și alte 2.500 înfășate în frunze de viță, dar toate potopite cu o smântână țeapănă, de stătea lingura dreaptă în borcan (se înțelege că se puneau 10-12 sărmăluțe la porție).

Masa de nuntă a continuat cu jarcovia rusească, adică friptură fiartă la cratiță, în sos de roșii, ceapă, usturoi și neapărat foi de dafin, din cele mai bune bucăți din porc, vițel și gâscă îndopată, tocate cubulețe cam de două degete, pregătită cu o risipă de felioare de castraveți murați așezate între straturile de carne, cam ca la o musaca.

Desertul a fost nu mai puțin înnebunitor – acea pecenie slavă, adică un fel de cozonac de-al nostru, dar cu multă nucă și cacao în umplutură.

A doua zi de dimineață, s-a întins o a doua masă pentru neamurile și cimotiile rămase, la care nu s-au adus nicidecum resturile de la festinul din noaptea precedentă, ci s-au potrivit feluri noi de mâncare.

Mirele s-a retras cu partea bărbătească să numere darul primit -câte 100 de lei de la fiecare invitat cap de familie, doar nașii și unchii având dezlegare să ofere câte 200 de lei-, în timp ce mireasa, împreună cu alaiul de mătuși și verișoare, a pus în ordine cadourile primite de la doamnele invitate la petrecere – lenjerii de pat și macaturi, prosoape, fețe de masă sau tot felul de vase de bucătărie, numai lucruri folositoare și atât de necesare pentru înjghebarea unei noi gospodării.

Astfel, tinerii însurăței au putut porni cu dreptul în viață și tot așa au ținut-o în timp, dovadă că au ajuns, după 50 de ani, să celebreze cu fast și nunta de aur!

Poate cei doi nepoți, de la cele două fiice ale lor, vor serba nunta lor după tabietul cuminților bunici.

 

 

Nunțile prinților și prințeselor Brâncoveni

 

Cum frumos povestesc la nunți musafirilor Locantei, mergând și mai departe în timp, ne putem aminti și de nunțile desăvârșite ale fiilor și fiicelor celui mai avut om din Valahia, Prințul de Aur din neamul Brâncovenilor. Înainte de cumplitul sfârșit petrecut chiar în ziua în care voievodul împlinea 60 de ani, acesta s-a îngrijit să-și rostuiască așa cum știa el mai bine numeroasele odrasle domnești, avute cu doamna Marica, fata postelnicului Neagoe şi nepoata lui Antonie Vodă din Popeşti, care și el fusese domnitor al Ţării Româneşti.

Cea mai mare dintre fiicele Brâncoveanului, Stanca, a fost căsătorită la la 1 noiembrie 1692 la vârsta de 16 ani cu beizadea Radu, fiul lui Iliaş Alexandru Vodă, ultimul Muşatin, un tânăr frumos şi cuminte, dar cu avere puțină. Cronicile spun că domnitorul muntean i-a dat Stancăi o foaie de zestre cuprinzătoare, scrisă chiar de mâna părintelui ei, cu risipă de bijuterii, cununi, cercei, brăţări şi inele cu diamante, smaralde şi rubine, şiraguri de mărgăritare, lanţuri de aur şi o salbă cu 400 de galbeni, împreună cu paisprezece rochii împodobite cu sponci de aur şi nestemate, „plapome şi cearceafuri cu flori în fir de aur şi argint”, covoare de mătase, oglinzi şi vase de argint. Ca zestre a mai primit şi patru moşii cu 30 de suflete de ţigani, case de piatră în Bucureşti, trăsuri şi cai, animale, stupi şi vii. La un an după prima nuntă domnească, la 5 noiembrie 1693, e măritată şi a doua fata, Maria, de 15 ani, cu Constantin Vodă Ducă, domnitorul Moldovei, pentru înscăunarea căruia însuși Constantin Brâncoveanu pusese proptea pe lângă Înalta Poartă.

Apoi, în februarie 1698, a treia fiică, Ilinca Brâncoveanu, ia de soț juruit pe Scarlat, fiul marelui dragoman al Porţii, Alexandru Mavrocordat Exaporitul. La nuntă a fost invitat şi un mare meşter sticlar din Boemia, Georg Franz Kreybich, care vânduse lui Vodă Brâncoveanu un stoc de pahare de cristal în valoare de 200 de taleri de argint. Maestrul sticlar a povesit că la nuntă a fost veselie mare, iar după terminarea ospăţului în aceeaşi sală s-a dat un spectacol. A fost reprezentată asedierea unei cetăţi nemţeşti de către turci, apoi s-au jucat tot felul de dansuri „turceşti, arăbeşti, chinezeşti, tătărăşti, franţuzeşti, spaniole şi leşeşti” care au durat până la ziua.

În mai 1701 are loc nunta Saftei, cea de a patra fiica a domnitorului, cu vel-cămăraş Iordache Creţulescu, slujba fiind oficiată de Athanasie, Patriarhul Antiohiei. Safta a primit şi ea o zestre mare şi ca dar de nuntă domnitorul a oferit tinerilor căsătoriţi mai multe loturi de pământ în Bucureşti. Imediat după căsătorie, pe ulița care din 1870 se va chema Ştirbey Vodă şi care unea Podul Mogoşoaiei cu Palatul Cotroceni, cu bani din dotă a fost ridicat Palatul Kretzulescu, iar în 1706 Safta va construi, tot pe un loc primit ca dar de nuntă, în apropierea Dealului Mitropoliei, Biserica Gorgănel, numită mai târziu Biserica Sfântul Ilie cea Nouă.

În ianuarie 1706 are loc o altă mare nuntă domnească, căsătoria lui Constantin, fiul cel mare al domnitorului, care avea 23 de ani, cu Ana, fiica stolnicului Balş din Moldova. Naş a fost stolnicul Constantin Cantacuzino.

Apoi, frumoasa Domniţă Bălaşa e măritată în anul 1708, la vârstă de 15 ani, cu grecul Manolache Lambrino, fiul lui Chiriţă Andronache Rangabe, bibliotecar la Biserica cea mare a Ţarigradului. Fata primeşte zestre bogată, în timp ce Manolache era mai sărac, dar un tânăr „iscusit” după cum scriu cronicile timpului. Şi Bălaşa a fost cununată de stolnicul Constantin Cantacuzino, care un an mai târziu va fi şi naşul lui Ştefan, al doilea fecior al lui Brâncoveanu, căsătorit cu o altă Domniţă Bălaşa, fiica lui Ilie din bogată familie a Cantacuzinilor. Celelalte două fete au fost măritate cu boieri, Ancuţa luând pe Nicolae din familia domnitorului Antonie Ruset din Moldova, iar Smaragda pe un anume boier Constantin Băleanu, aducându-I acestuia ca zestre un număr de nouă moșii. În fine, beizadeaua Radu a fost logodit cu fiica lui Antioh Cantemir, domnitor al Moldovei, dar martiriul tătânelui său l-a împiedicat să se mai însoare cu fastul de care se bucuraseră frații săi mai mari.

…Nunțile de basm sunt pritocite pe Podul Caliței cu bucate și licori alese la loc de cinste și demne de marea bucătărie a Balkaniei, pe care jupâneasa a nemurit-o într-un ceaslov frumos pictat.

Spectacolul nunții la Jariștea

Sunt câteva clipe în viața unui om care se cuvin sărbătorite cu fast, ca-n vremurile bune de altădată! Kera Calița a gândit Locanta Jariștea și pentru marile ceremonii ale sufletelor pereche și celebrarea bucuriei de a trăi momente înălțătoare împreună cu toți cei apropiați.

În haine de sărbătoare venind la nuntă ținută cu multă distincție la Locanta Jariștea, în tainica inimă a vechilor București, ești pregătit și pentru o călătorie de plăcere în istoria povestită de cronicile ascunse. Încet-încet, înaintând în noaptea amintirilor, te regăsești într-o pagină plină de rafinamentul d’antan, așa cum va fi fost consemnat de pana obișnuită cu atâtea volute retorice a dumnealui Mișu Văcărescu-Claymoor, martorul celor mai frumoase clipe ale protipendadei sfârșitului de veac XIX, o epocă al cărei bonton desăvârșit Kera Calița reușește să-l reînvie.

Lăsați de Dumnezeu unul pentru celălalt și după ce au primit binecuvântarea părinților, mirii au fost călăuziți de nași la Biserică, după care, respectând noima lucrului bine făcut, însoțiți de suita de musafiri, vor fi plecat să benchetuiască în bună regulă, căci așa e datina: nu se poate nuntă fără un ospăț cu șart, fără valsul miresei, fără alai de lăutari de mătase jucând cu îndemânare alămurile, cimbalul și violina și fără staroste de ceremonii la veșmânt festiv, cu straie de mătase și atlaz. Iară Locanta Jariștea le are pe toate, cu prisosință!

La nunțile de vis pritocite pe Podul Caliței, bucatele și licorile alese sunt la loc de vază și demne de marea bucătărie a Balcaniei, pe care Jupâneasa a nemurit-o într-un ceaslov frumos pictat. Astfel, la Nunta de Jasper, între mezelicuri vei putea afla, între altele, terină de viţel în crustă de piper roşu, limbă afumată cu sos remoulade, batog de crap de Dunăre sau ruladă de bibilică în aspic ori piept de raţă afumat. După cum, la Nunta de Granat te vei răsfăța cu aspic de vânat mic cu pene sau terină de căprioară cu caise confiate, somonul la cuptor fiind însoțit cu sos de gorgonzola şi orez sălbatic. Iar la Nunta de Safir vei afla galantină de prepeliţă în crustă de alune de pădure ori unt de sardele, muşchiul de vită fiind stropit cu sos de rodii, în vreme ce Nunta de Perlă prilejuiește întâlnirea culinară cu pate de gâscă, îndopată cu toate bunătățurile lumii, prezentat pe pat de jeleu, balotină de fazan umplută cu măr copt şi cireşe confiate și medalionul de mistreţ cu merişoare şi cuişoare.

Ca orişice Locantă vestită, Jariştea are o cramă plină ochi cu sticle aduse de la Odobeşti, Valea Călugărească şi din alte podgorii preabineştiute, precum şi o considerabilă colecţie de sticle de şampanie şi alte spirtoase duioase, adevărate elixire ale tinereţii veşnice! Nu lipseşte nici ţuiculiţa strămoşească din prune bine coapte la Văleni, această adevărată „eau-de-vie”, căpătând o neasemuită nuanţă de chihlimbar galben-arămiu şi arome rare, de mosc şi tabac! Pentru a-şi cinsti oaspeţii cum se cuvine, Kera Caliţa a instruit o mică oştire de paharnici îndemânatici şi distinşi somelieri pentru a turna din şipuri şi clondire cu eleganță, pentru a nu risipi nici măcar o picătură din preţioasele băuturi puse la păstrare în pivniţa casei Dumneaei!

La asemenea ospăț împărătesc se cuvine ca muzichiia să nu înceteze nicio clipă, iar cântările și dănțuiala să se prelungească unduitor până spre ziuă, la ultimele „dulcețuri, cafele și lulele”, fără ca taraful Crailor de Curtea Veche să ostenească vreun pic. De pe podium, însăși Cocoana cea Bună, ce-i zice și „Kera Calița”, va veghea pentru îndeplinirea tuturor datinilor și obiceiurilor, îndemnând lumea, cu cuvintele-i meșteșugite, să petreacă vârtos, fără răgaz. Locanta Jariștea este, altminteri, singura cârciumă de rang a Bucureștilor unde însăși Patroana „osebitului” cabaret musical-culinar se produce pe scenă, ținând, din oră în oră, predici lumești de refenea, înghiontind inimile nuntașilor spre deplina lor deslănțuire!

Calița ot Jariștea

Nunti romanesti doar la Jaristea gasesti !

Mese mari se mai dădeau și cu prilejul nunților de la Curte. Astfel, numai în perioada 1694-1714, la Curtea lui Constantin Brâncoveanu, s-au celebrat cincizeci de nunți, afară de cele nouă ale beizadelelor, precum și ale altor fii de boieri. Nunțile domnești erau din cale-afară de fastuoase. O descriere dusă până la apelpisire ne oferă un meșter și negustor, sticlar din Boemia, care, în 1698, lua parte la ospățul de nuntă al Domniței Ilinca, fiica lui Constantin Brâncoveanu, cu Scarlat Mavrocordat. Deci, Georg Franz Kreybich, după ce vinde lui Brâncoveanu pahare pentru 200 de taleri, luând parte la refenea, ne povestește: „A fost veselie și aveai ce vedea… căci, după terminarea ospățului, în aceeași sala în care se prânzise, a fost ridicată o cetate, împresurată de turci, iar în cetate erau nemți. Turcii băteau cetatea cu tunuri și bombarde și-i sileau să se predea și să ceară pace”.

 

 
 
 

Nunta Smaranditei

-Buna dimineata la dvs, boieri mari!
-Buna sa fie! Mai poftiti in casa!
Smarandita a pierit ca naluca si s-a mistuit la cuhnie, iar Gheorghe isi invartea caciula in maini incurcat si rusinos. Adusera slugile farfurii, servetele si tacamuri, Smarandita purta o tavita cu ulcele smaltuite si un clondiras cu tuica roasa de batrana, apoi se umplura mesele de muraturi, trandafiri, limbi de porc fierte si afumate, ciuperci, zacusca, piftii de curcan, un curcan intreg fript, galben precum cozonacul si vin din viile gospodarului, cum ii chihlimbarul la culoare. Dupa placinte s-a trecut la socoteala zestrei Smaranditei si dupa oarece incontrari si cateva pahare popa trecu la scrierea foii de zestre.
Dupa doua duminici s-a facut nunta la biserica din deal, dupa toata datina stiuta numai de babele satului, cu “Isaia dantuieste”, cu ramuri verzi si donite cu apa aruncate pe calea alaiului spre petrecere la casa mirilor, casa noua aridicata din truda socrilor mari, cu ograda veselita de muzici, de vitei si berbeci la protap, de oluri pline cu sarmale cetluite de falnici ardei rosii si iuti precum focul ghenei, placinte si iara placinte, butii de beuturi betive. A tinut zaiafetul trei zile si trei nopti.
Dupa alte zile trei s-au dus nasii in ospetie si i-au gasit posomorati si streini unul de altul. A luat-o nasa mai de o parte pe Smarandita:
-Bag sama ca voi n-ati fost barbat si nevasta!
-Pai mie mi-e rusine, draga nase!
Si dupa potrivite sfaturi, spuse la fiecare-n parte cu oarecare fereala, natura si-a urmat cursul sau firesc, scris au nescris in Constitutia tarii. Astazi in ograda lor, zarva mare fac 4 tanci, doi Gheorghita tantosi si doua Smarandite imbujorate, trag caprele si viteii de coada, sparie gainile si ratele in ograda lor vesela urmati de cei cinci dulai flocosi abia adusi din plai spre paza acareturilor.