ZOGRAFOS

În vremea sa de pioasă şi înţeleaptă glorie, Leon al Vl-lea Filozoful, bazileu al romeilor, a dat poruncă de rostuire monasterion, pe culmea muntelui sfânt din Halkidika.
Şi s-a chemat spre zugrăvirea Tatălui Pantocrator, a Panaghiei şi a Hristosului răstignit, meşter cu credinţă şi har din luminata în veci cetate a Bizanţului.
Şi sub lumina subţire strecurată prin gârliciul ferestrelor s-au întruchipat pă păreţi magii, sfinţii, luna şi mioarele, numai chipul Sfântului Gheorghie nu se da prins, întocmeala cu migală a zilei se strica în noapte, sub ape de lună.
Dar într-o dimineaţă de aprilie, întristarea zugravului se risipi în pustie, în biserică, află pă părete într-un chedru, icoana sfântului călare pe calul său cel alb, răpunând dihania întunericului şi întregul înconjur strălucea în auriul sfânt al muntelui.
Monahii, cei cu preumblarea drept canon, s-au cutremurat şi au dat ştire neamurilor: era icoana cea neieşită din mâna omului, icoana de la monasirea Muntele Sinai, de lângă cetatea Ramalah, acolo tribunul Gheorghie căpătase cununa de spini a sfinţeniei, din orbirea împăratului Decius.
Şi astfel, pe drept cuvânt, monasterionul s-a numit „al zugravului”, al Zugravului mai presus de fire, monastirea Zografos de la Sfântul Munte.