9 Septembrie 2020 Locanta Jaristea a întins din nou mesele pentru musafiri cu gândul la o petrecere din 1950.

Tata-Mare, Nicolaev, era un gurmand și un gourmee, făcea o adevărată sărbătoare din prânzurile de duminică. Săptămânal, era invitată toată familia ( numeroasă de altfel, unchi, mătuși, veri, nepoți, cumetrii, fini, nași) și, din primăvară până în toamnă, se mânca în curte sub un nuc uriaș ce ținea răcoare și umbră, dorită de noi toți. După pupăturile de revedere, masa începea cu antreuri din pește: salată de hamsii cu ceapă și măsline, guvizi prăjiți, inele de calamari, ficat de morun, batog de cegă, icre roșii de Manciuria, unt de sardele afumate, după care soseau fierbinți atunci făcute, plăcinte cu carne, mustind în grăsime și piperată din belșug, roșii mari umplute cu salată de vinete, ouă umplute cu pate de ficat, ardei copți, măsline și brânză de oi, de capră, scoasă de la putină, că doar piața lui Donescu era alături.

Toate intrările erau acompaniate de țuică tare de prună, de mastică (o băutură delicioasă din anason, care nu se mai găsește), sau de vermuturi galbene și roșii. Se făcea pauză de cafea și de conversație, în care arătam ce făcuse fiecare în săptămâna trecută și după nici două ore se continua cu preparate tradiționale: iarna- piftie de porc sau de curcan gâlgâind în grăsime, salată de boeuf sub toate formele, de buturugă, de cuib, de barcă, de mușuroi, apoi sărmăluțele în foi de varză mici cât nuca (unchiul Tănase mânca până la 20 de sărmăluțe); vara, salată a la russe, chifteluțe de dovlecei, musaca de vinete, sufleu de conopidă și, indiferent de anotimp, nelipsitul grătar cu fripturi de porc din ceafă și cotlete obligatoriu mărginite de grăsime cât un deget, de pui și cârnăciori pregătiți de Mama-Mare scoși din borcanele cu untura numite garnițe. Deseori se serveau și alte specialități cum ar fi crapi la 8-10 kg, umpluți și copți la cuptor, raci primiți de la rudele care trăiau pe malul Dunării, la Oltenița, sau preparate de vânat – carne de fazan, potârnichi, iepuri, mistreți, căprioare și chiar de urs.

Unul dintre finii bunicilor era vânător, altul, văr primar, pădurar, așa că ne îndestulau din când în când cu „trofeele” lor, motive de mare mândrie. Mama-Mare, Dumitrana, șefă peste tot clanul familei și specialistă în arta gătitului, „fezanda” vânatul – adică ținea carnea crudă timp de o zi și-o noapte, într-un „baiț” de vin, ulei și mirodenii ca s-o frăgezească.

Mama, prenumele ei Constanța, avea privilegiul de a se ocupa de dulciuri. Spun „privilegiu” fiind o cucoană pasionată de pregătirea deserturilor și făcuse o adevărată artă din coptul prăjiturilor.

Baclavale, ecleruri, savarine, tarte cu fructe, torturi de ciocolată, krantz, cremșnituri, fursecuri și biscuiți, plăcinte, cozonac, checuri, înghețată de fructe, rom, vanilie și ciocolată – toate figurau plocon în vârful mesei și onorau pe rând oaspeții casei noastre.

Mai mereu aduceam câte-o vioară și un cântăreț de romanțe. Pe vremea aceea lumea „era moartă” după romanțele cântate încetișor și îngânate de noi toți. Pe atunci protipendada ce trăia din osânza și amintirile lumii dinaintea războiului, cântau romanțele lui Cristian Vasile, Jean Moscopol, Zavaidoc și Ioana Radu. Mergeam și noi în vizite, invitați de rude și prieteni, dar familia mea preferea rolul de gazdă.

În vremea aceea, mă refer îndeosebi la perioada anilor 1950-1970, oamenii se bucurau să se vadă și nu musai cu vreo ocazie specială. Pe-atunci se purta scrisoarea și ilustrata, nu existau telefoane mobile și nici internet, cu al său „drog” – facebook – așa că vizitele reprezentau prilejuri foarte plăcute de a te întâlni cu cei dragi. Dacă vizitele erau neanunțate, nu durau mai mult de-o oră – două, iar musafirul, neapărat era sevit cu dulceață sau șerbet, cafea, fructe de sezon și un pahar de vin, spre deosebire de festinuri care se prelungeau duminica de la 6-8 ore și întotdeauna plecai cu câteva bunătăți primite de la amfitrioană.

Nu se bârfea, nu era nimeni jignit, intenționat sau nu, pur și simplu se savura conversația, compania, gastronomia, cântecul și dansul.

A nu se uita: se respecta și aspectul exterior – doamnele veneau îmbrăcate în rochii sau taioare și nu renunțau niciodată la ciorapii de mătase, fie iarnă, fie vară, iar despre mănușile croșetate erau nelipsite și domnii purtau costum cu cravată și pălărie obligatoriu.

Alte timpuri, alte mentalități, o lume mai pașnică, mai îngăduitoare, mai respectoasă, mai elegantă, iar numele era blazonul fiecăruia, făceau orice să-și „țină” numele bun și vorba dată.

Kera Calița

Kera Calita va anunta curtenitor si cuviincios ca am redeschis cu un nou avant binevoitor Livrarea la Domiciliu Sanatatea in Bucate.

Echipa Locanta Jaristea va face orice sa fie pe placul si pofta domniilor voastre!

Cu credință și iubire,
Kera Calița ot Jariștea Locantă

 

 

 Lex

Veniti de va primeniti la Jaristea, locanta de dulce huzur si deopotriva, teatru culinar cu ighemonicon bizantin  meterhaneaua osmanlailor, rastalmacind peste secoli, canturile si banchetele Crailor de Curtea Veche, in stiuta casa a celei de-a cincea Calite!

Seara de seara, Calita ot Jaristea, daruieste fara oprelisti un toi de tuica batrana pentru fiece boier, o crema de zahar ars de fiecare cuconita, painea cea de toate zilele, marul copt si spectacolul Jaristei, toate sunt din partea casei.

Orfevariile (tablalele, sfesnicele, fructierele), mobilierul si umbrele boierilor vechi, pastreaza amintirea  crasmelor de demult, unde protipendada gourmee iubea gastronomia si teatrul.

Carciumile Bucurestilor

Minunile culinare ale Romaniei

Nunti neasemuit de frumoase
 

Hagemonicul  Jaristei

Cei ce mai au inca amintirea Arnotenilor lui Mateiu Caragiale isi indrepta astazi pasii spre Jaristea locanta, in umbra manastirii Antim Ivrianul.
Aici mancarurile Fanarului si retepturile Balkaniei, trecute prin furcile frantuzesti isi astepta clientii de toata mana, boieri in functii la divan sau scapatati si iesiti de la beciu mai an, poporeni cu stare au fara, unde plata se face la fel, dupa putinta pungilor sparte de revolutii si campanii.
Serbarile noptii incep cu viori, tambale sau armonici si se termina tarziu in noapte dupa ce artisti adusi de pe marile scene ale capitalei si-au incheiat prestatia, cantareti de opera, sansonetisti, tarafuri si dansatori de cabaret.
Si totul se afla sub mana de fier in manuse de catifea parfumata a stapanei, dumneaei Kera Calita. In noptile cu luna, se aud prin patosul jocului actoricesc sustinut cu pasiune de insasi domnia sa faptele voievozilor, plansul domnitelor sau nevointele sfiintilor romani.

 

 

Spectacolul Kerei Calita

 

Darul unic in lumea carciumilor cu marire este chiar stapana casei Kera Calita, ce spune istorii levantine scrise de dansa insasi, si de scriitorul oficial al casei Horia Pana, stranepot de Caragiale. Asa se intampla de 25 de ani, tine cronica Bucurestilor la zi si umple tipsiile de argint pe asta lume miscatoare cu stralucitoare feluri de mancare, rupte din mierea si laptele pamantului.

 

Povestea Jariștei la răspântia vremurilor

( table din istoria Bucurestilor )

Primii istorici ai urbei nu pomenesc nimic despre mahalaua dintre Patriarhie și mânastirea Antim, nici Iosif Genilie, nici Alexandru Pelimon.   Abia Alexandru Papazoglu publică si un plan al orașului (mult dupa primul plan al maiorului Barroczyn), dar mult mai cunoscut și vorbește despre Calea Craiovei. Se știe însă din legendele transmise din veac în veac de Hanul lui kir Nicola; descărcau aici rachierii și podgorenii butiile pline aduse sub pulpana nopții, ocolind aciza agiei de la barieră, la biserica Bărbătescu vechi, de altfel, cea mai veche biserică din oraș rămasă in picioare, unde slujbele se țin și in zilele de azi.

Fundațiile hanului s-au găsit la săpăturile din urmă pentru noi clădiri, se pare ca vechiul han și-a dat sfârșitul sub focul pus de neferii lui Chehaia-bey , spre nimicirea locului de adăpost pentru licorile necredincioșilor.

Calea Craiovei, botezată după Răzbelul de Independentă Calea Rahovei, și-a continuat viața fabuloasă și plină de mișcare, prăvăliile de negoțiu se înșirau una după alta, de la Dâmbovita, unde prima magherniță era contoarul lui Cilibi Moise, până hăt încolo, spre zările Alexandriei, alături de maidanul hanului ars, cârciumile prosperau și înfloreau. Până la demolările din urmă, datorate abstinentului secretar general și președinte al țării se afla vestita cârciumă zahana Bumbești, cu numele datorat șantierului tineretului comunist de la Bumbesti-Livezeni .

Aici aduceau parlagii abatorului ascunse in pantalonii strânși pe glezne ficați, rinichi, momițe, inimi din șeptelul dus la sacrificiu. La mese se întindeau largi tablale cu ce frigea grătarul și găleti pline cu ghiață unde vinul prost își schimba încet culoarea, vin după punga săraca a clientilor, veselie cât se poate, parcă înviaseră vremurile vechi ale grădinei Suzana pe 11 Iunie, astăzi dispărută sub un fățos blohhaus de secol XXI.

Un mic stabiliment, rămas în furia demolărilor, a rezistat tuturor vitregiilor, bătrânii cartierului îi spuneau Cârciuma lu Getuța, pe firmă însă scria „Restaorantul Jariștea”, această femeie trupeșă, trecută de prima tinerețe, trăgea puțin un picior precum un adevărat doctor Schlepfuss balcanic, avea în galantar de dimineața 2-3 sticle de vin și 1-2 sticle de țuică, băuturi falsificate din industria corporatistă. Veneau atotștiitorii bătrâni ai cartierului, se cinsteau și când stocul lichid se termina, Getuța, târându-și imperceptibil piciorul, închidea cârciuma și pleca acasă.

Soarele a răsărit după ce capitalismul tulbure de drumul mare a ieșit pe lumină. Un anume Nicolau, poate urmaș al vechiului kir Nicola, a făcut ce-a făcut, a luat bani din bancă amanetându-și casa, a cerut ajutor neamurilor, căci se trăgea dintr-un neam cu cimotii multe, și izbuti a devenii proprietar peste stabiliment. Oameni hotărâti și muncitori au dat o nouă față locului. Încet încet vechiul han parcă a renăscut, peste vechile fundații acoperite de moțul curcanului și tufani de soc s-a construit Grădina Jariștea.

Condițiile contractului nu permiteau schimbarea numelui, dar și-a zis in barbă proprietarul „Nu-i nimic, voi schimba numele în renumeși așa a și fost. Și nu după multă vreme duhul s-a întins peste urbe, primii, desigur au dibuit cărarea artiștii de toate rangurile, însetați de parfumul vremurilor duse si numai puțin si toate teatrele Bucureștului își serbau triumfurile numai aici . Mai toți oamenii de litere ai Bucureștilor se lăsau mângâiați de zefirul serii, uitându-și disputele in acordurile tarafului, Adrian Păunescu sau Radu Gabrea erau doar locuitori ai polisului, ascultau clătinând din cap mângâindu-și bărbile înca negre vechile cântece de dor și alean, se produceau și ei însetați după vechile istorii, de cei mai știuți lăutari ai târgului, se băteau artiștii să fie parte a Filarmonicii Jariștea, Nelu Ploieșteanu, Andrei Mihalache, Panseluța Fieraru, Maria Buză. Chiar și diaconul Anghelina alături de Horia Pană, țârcovnicul de la Sfântul Nicolae din Prund poposeau ades, chiar prea ades, la loc de hodină și desfătare. Vestiți caizi ai lumii subterane apăreau noaptea aducându-și ciracii, călcau pragul purtându-se potolit si cuvincios, intrau astfel în lume, frică le era de interdicție.

Dar stabilimentul și-a căpătat adevărata viată abia după ce propităreasa, adică dumneaiei kera Calita, pre numele sau din actele de stare civilă Aurora Nicolau, și-a luat inima-n dinți și a urcat pe scenă, alături de tocmiți artiști. Încet- încet, poveștile din istoria Bucureștilor, colecțiile de artă ale casei, vinul bun și mâncărurile întocmite cu simțire i-au construit renumele de locanta gastronomico-literară a cetații dâmbovițene, singura de altfel.

Si cum granițele se desfacuseră, limbile pământului se amestecau aici seară de seară, de se umpluse de parale paznicul de la intrare, numai lăsând doritorii fără anunțare dinainte sa-și gasească singuri un scaun in feeria nopții.

Slujbașii cârmuirii își aduceau oficialii oaspeți să vadă, să se scufunde în adevărata viață culturală a Bucureștilor, suflare de început abia încropită.Mai toți președinții și generalii sau artiștii mapamondului, pășitori prin Bucureștii ieșiți din negura bolșevismului, și-au petrecut măcar o noapte la suszisa locantă, mai toți devenindu-i prieteni constanți. Mai nou, se aude prin târg, cum că dumneaiei kera Calița, lăsând sfiala la o parte, la cererea publicului plătitor, a trimis la tipar o carte, Bucătăria Balkaniei, cu feliurile dragi inimii sale, carte scrisa împreuna cu târcovnicul de la Sfântul Nicolae, căci pricepute sunt fețele bisericești la cele ale pântecului…

Povestea a continuat, vor fi dezvăluite intr-o tablă următoare…..

Horia Pană

Vezi mai mult

Bas-bucatar Nicolas Bodislav

Inca din vremurea invataturii, cand „mesele” restaurantelor se socoteau dupa codul frantuzesc, in anul 1965, Nicolas Bodislav si-a inceput greaua ucenicie la prea cunoascutul hotel restaurant „Lido”.

vezi mai mult

Kera Calita

Stapana stabilimentului de restaurant Jaristea, care daruieste soirele gastronomico-cultural-artistico de un sfert de veac, tinanad Cronica Bucurestilor la zi.

 

Meniuri la dispozitie

A ramas in obiceiul pamantului ca traitorii, fie ei calici, calugari, boieri, soldati, calfe, negustori, zarafi si maresali, sa se intalneasca cu diferite prilejuri: cina de afaceri, logodne, reantalniri de prietenii vechi, revederi din alta generatie, lansara de carte, simpozioane, conferinte si chiar improspatarea sufletelor ostenite.

vezi mai mult