Categorie: Uncategorized

Sfinții Petru și Pavel, sărbătoriți la Jariștea Locantă

Sfinții Petru și Pavel, sărbătoriți la Jariștea Locantă Kera Calița își poftește clientela la Jariștea Locantă, duminică, 28 iunie, și luni, 29 iunie, de la ceasurile 18.00, cu sufletul curat și cu frunze de pelin în buzunare așa cum făceau strămoșii noștri. Procopsita întremare pe placul învățăturilor gastronomice. -năvoade aruncate în Marea Galileii cu felurite fructe de mare -icre de crapoaică -zacuscă de pește -ruladă de branză ardelenească -salata de vinete dambovițeană -împletitură de cașcaval cu struguri Măsline vegetale Sațiu arhieresc -un mare cotlet de porc de magalița cu varză nouă călită, mămăligă și ardei iute Dedulcirea sufletului cu asupra de măsură - tortul casei Pilde creștinești și zaiafet boieresc - Kera Calița deslușește înțelesurile Cărții Sfinte și arată că Petru era cel mai vârstnic dintre cei doisprezece Ucenici şi deseori vorbea în numele Apostolilor, rugându-l pe Învăţător să le explice înţelesul tainelor credinţei, iar Saul din Tars, „prefăcut din lup miel” a vestit cel mai mult pe Hristos printre popoarele păgâne din acele timpuri de început ale creștinismului -Taraful Crailor de Curtea Veche, sub îndrumarea starostelui Chiriac Haralamb, ia aminte la strălucirea neumbrită de pizmă a icoanelor Sfinților Apostoli, spre a prinde vlagă și a cânta fără de oprire [...]
Continue Reading ...

Îmi dau sufletul pentru o porție de cașcaval la capac!

„Îmi dau sufletul pentru o porție de cașcaval la capac!” A fost odată... -În Bucurescii cârciumioarelor cochete ascunse pe stradele lăturalnice pavate cu piatră cubică, patimile culinare nu erau întotdeauna diriguite de aspirațiunea spre finețuri franțuzești, cum ar fi un bloc de foie gras sau – pour la bonne bouche – o porție de crème brûlée, peste care va fi fost picurat niște licoros de Sauternes... -Ce bine le zici, maître! Ești un vrai connaisseur! Cu ce voiești să mă răsfeți astăzi? Ard de nerăbdare... Pohticioasa madame Levaditis, pentru care eleganța însemna să nu iasă niciodată în urbe fară mănuși de crêpe de Chine, voaletă și lorgnon, nu părea să fie deloc dezamăgită că, în loc de caviar de Aquitania pe pat de gheață și o și o flûte à champagne Perrier-Jouet, i se pregătea, poate, ceva, fără doar și poate, neoaș rumânesc. -Cu permisiunea Dumneavoastră, nimic sofisticat! Dar, dacă îmi permiteți expresiunea, o să vă lingeți pe degete, parole d'honneur! Quelque chose que j'ai découvert ici... -Nu mă mai fierbe atâta la bain-marie! Spune-mi, rogu-te, cu ce mă ispitești? Le vieux restaurateur nu se putu reține de la un zâmbet larg: -Eh, bien, pour aujourd'hui, nous avons... cașcaval la capac! [...]
Continue Reading ...

Aniversare la Jariștea Locantă

Tu ești Regele sau Regina lumii! Aniversare la Jariștea Locantă ...În strălucirea candelabrului, lacrimi de fericire în cupele de șampanie! Ce îți trebuie pentru ca să faci din aniversarea zilei tale de naștere un eveniment de suflet memorabil? ...Este o întrebare aproape retorică fiindcă de bună seamă știm că în primul rând trebuie să o petreci cu cine îți place și îți este mereu aproape  (prieteni, rude sau amici), cu cei pentru care sufletul tău vibrează și care, prin datul natural sau, poate, printr-o șir de întâmplări fericite, îți sunt reazem, sprijin și alinare în vârtejurile vieții. Dar tot o chezășie a unei împrejurări aparte, este și unde și cum petreci, felul în care ai parte de tot ceea ce este mai bun, mai frumos și, nu în ultimul rând, mai savuros în asemenea clipe când te socoți Regele sau Regina lumii. Gustul și aroma fericirii înseamnă o atmosferă de vis, un carnaval de senzații rare, un caleidoscop al unor simțiri fără seamăn! De toate acestea poți avea parte într-un loc parcă anume desprins din vechile historii de strălucire,  luxură și amor ale Bucurescilor Vechi și hărăziți zaiafeturilor osebite, în care refenelele brâncovenești, bairamurile fanariote ori balurile lui Șuțu continuă [...]
Continue Reading ...