Onomastica sărbătorită cu ștaif la Jariștea Locantă

Onomastica sărbătorită cu ștaif la Jariștea Locantă

…Cândva vorbeam de Aspazia, Amza, Agripina, Anastase, Bogdana, Basarab, Chira, Bucur, Catinca, Bujor, Brândușa, Savin sau Iancu, Domnica, Ilarie, Filofteia, Dimitrie, Lisandra, Ioachim, Niculina ori Serafim. Astăzi, numele s-au amestecat precum limbile Babilonului însă fiecare din ele are un „ce” anume al său, măcar o fărâmă de adevăr divin și înțeles pământean.

Nimic nu este întâmplător pe lumea aceasta. O știm din vechime. Se spunea, pe bună dreptate, că numele înseamnă predestinare, nu întâmplător astrele se aliniau într-un anume fel la nașterea pruncului, iar Ursitoarele își făceau întotdeauna treaba cu multă dibăcie. Soarta se prefigura într-un fel anume poate chiar de la o simplă inițială. Numele orișicui pare legat de tulburător de însăși menirea acelei ființe.

Ziua Onomastică sau Ziua Numelui este, alături de Aniversare sau Ziua de Naștere, un reper de seamă în viața unui om, mai ales că ea se regăsește adesea și în călindarul bisericesc, însemnată cu cruce roșie sau cu harți. Cei care poartă un nume sfânt dar și cei care își duc cu mândrie numele de mirean fac întotdeauna din această zi prilej de sărbătoare, se bucură de ea ca la un praznic osebit și cu îndreptățire o prefac pe dată în agapă, refenea și zaiafet.

Dar, ca să te bucuri cu adevărat de o astfel de zi, trebuie să o ai și unde să o petreci cu ștaif. Jariștea Locantă, cu al său cabaret culinar și artistic de mare „chic”, este, sub privigherea Jupânesei, un asemenea loc de vrajă și fermecătură. Aici, totul este aleasă muzichiie și neîntrerupt răsfăț, pe scenă sau la masă, în clinchet de carafe de cleștar sau zăngănit de tacâmuri argintate. Fie că se produc artiștii Tarafului Crailor de Curtea Veche dimpreună cu dizeuzele și truverii ce-i însoțesc seară de seară sau baletează ospătarii cu brațele încărcate de talgere pline de bunătățile pregătite cu râvnă în cuhnie întotdeauna e rost de dănțuială fără preget și de desfătare fără de stenahorie.

Numele este putere. Numele este strălucire. Numele este praznic al sufletului dar și serbare galantă cu toți cei dragi, așa că hai să o pui la cale într-un decor de poveste ca în epocile frumoase de altădată! A mai rămas un astfel de loc în Bucurescii Vechi și el se numește Jariștea Locantă – cel mai potrivit un nume pentru o petrecere neîntreruptă!

Rezervațiuni la numerele de telefon :  0721 961 936 / 0775 609 233 / 0770 948 868!