Panglici de dantelă și tafta, iz de cerneală veche
Pe la finele veacului al XIX-lea, într-o seară primăvăratecă, Bucurescii miroseau a tămâie din cădelnițele dascălilor care slujeau vecernia la Stavropoleos, a flori de tei cu parfum înnebunitor și a cerneală proaspătă din ulei de in fiert și negru de fum.
Ultimele tramvaie cu cai scârțâiau pe piatra cubică de pe Podul Mogoșoaei, iar lumina caldă a felinarelor cu gaz aerian făcea ca umbrele trecătorilor să pară mai lungi și, parcă, mai visătoare.
Codin Stavarache era ucenic la o tiparniță din mahalaua Lipscanilor și își petrecea zilele printre litere de plumb și foi îngălbenite, trăind poveștile pe care le tipărea pentru alții. Calipsița era fiica unui mic negustor, obișnuită să treacă zilnic prin apropierea Pasagiului Macca-Vilacrosse, cu o carte strânsă la piept și gândurile-i plutind aiurea în depărtări, ca în romanțurile lui Pierre Loti, bunul amic al Reginei Elisabeta, care îl și primise în două rânduri la Peleș. Codin a văzut-o întâia oară în acel apus sângeriu, când vântul i-a smuls Calipsiței pălăria cu funde lungi de tafta. A alergat după ea și i-a înapoiat-o, scuturând-o de praf cu gesturi neîndemânatice și bâiguind anemic câteva vorbe de complezență, cu obrajii roșii de emoțiune. Ea i-a mulțumit, așișderea îmbujorată. Nu și-au spus altceva atunci. Doar s-au privit o clipită mai mult decât s-ar fi cuvenit când, printr-un caprițiu al sorții, o demoazelă de familie bună dădea nas în nas cu o biată calfă cu degetele pătate de vopsea.
De atunci, hazardul parcă îi aducea mereu în același loc: lângă clădirea Ateneului abia ridicată, în grădina Cișmigiului bântuită de flașnetari sau pe stradelele înguste unde se auzea muzică la gramofon din salonașe. Deși și-ar fi dorit asta cu ardoare, el nu cuteza să ridice ochii spre ea și să-i povestească historiile romanțioase din cărțile ce tocmai le trăsese la șapirograf. Seara, când clopotele băteau încet, Codin se gândea la ea și parcă o zărea printre rândurile tipărite, chibzuind că nu avea rost să viseze la mai mult decât atât. Știa că nu i-ar putea făgădui nimic, dar fiecare zi când drumurile li se întretăiau părea preludiul unei promisiuni nerostite. Iar urbea, cu zidurile sale vechi năpădite de iederă, le păstra ca într-un sipet de taină povestea ca pe o filă ce nu trebuia uitată.
Numai că, la un moment dat, în zadar Codin a mai cercat să o revadă. Parcă o înghițise pământul pe Calipsița, fata care flana pe bulevarde asemenea unei adieri de zefir. Nu avea de unde se știe că hapsânul ei tată o silise să se mărite cu unul dintre tovarășii săi de negoț și alte daraveri, care tocmai rămăsese văduv dar cu dota fostei neveste, socotite în multe fișicuri de napoleoni de aur, neatinsă. Făcându-se femeie de casă, ea nu mai primea nicicum încuviințarea de a ieși singură la vreo preumblare.
De uitat, însă, Codin nu putea să o uite, cum altfel? Și, deși anii treceau aiurea unul după celălalt, pierduți într-un firav vălătuc de fum, el simțea că nu s-ar fi putut apropia în veci de o altă făptură delicată, purtând nostime pălărioare cu panglici multicolore. Timpul nu stătea pe loc, iar el, acum, era ditamai musiu Stavarache, apropitarul imprimeriei la care trudise cândva ca zețar. Făcuse ceva avere și avea două rânduri de case, din care într-unul dădea cu chirie odăile mușteriilor mai strâmtorați care aveau nevoie de un acoperiș deasupra capului. Și, într-o bună zi, o damă, târând după ea o valijoară din piele ușor uzată, i-a călcat pragul, întrebându-l dacă nu care cumva mai are vreo chilioară liberă. Femeia, pe ale cărei veșminte se puteau citi urmele unei eleganțe trecute, purta o pălărie fedora, de genul căreia avusese pe scena pariziană tragediana Sarah Bernhardt într-o piesă a dumnealui Victorien Sardou. Iar pălăriei, ca o mică și nevinovată cochetărie, nu-i lipsea o pănglicuță din dantelă de Flandra.
Când și-a ridicat privirea din registrul în care se pregătea să înscrie numele viitoarei chiriașe, Codin Stavarache a avut un șoc teribil. Era oare cu putință așa ceva? Hazardul cel netrebnic îi juca iarăși un renghi? Să fie o himeră a adolescenței întârziate ori chiar acea Calipsița la care visase cândva deznădăjduit? De necrezut dar, da, o avea în fața ochilor! Calipsița, acum o femeie în floarea vârstei, nicidecum o codană nimfetă, ajunsese la sapă de lemn, după ce tătânele ei și asociatul care îi devenise ginere acestuia dăduseră faliment cu o afacere di granda, de import-export, girată de un împrumut enorm la Marmorosch-Blank. Iar banca le executase creanțele fără milă. Și tot nu se putuseră acoperi datoriile în întregime! Așa că tatăl ei pierise de inimă rea, iar soțul dăduse bir cu fugiții undeva într-o țară străină ca să scape de furia celorlalți creditori, care se năpustiseră ca niște hiene asupra familiei. După doi ani în care nu primise nicio veste de la cel căruia îi fusese silită, împotriva voinței ei, să-i poarte vremelnic numele, Calipsița a îndrăznit să ceară divorțul la secția civilă a tribunalului. Astfel, pe hârțoagele doveditoare purtate de avocat prin fața juzilor, ea și-a cheltuit ultimii bani căpătați după ce își amanetase bijuurile. Așa că, rămasă pe drumuri, plănuia să se angajeze guvernantă la vreo familie mai de Doamne-ajută și să ia o cămăruță modestă cu chirie.
Lui Stavarache nu-i venea să creadă avalanșa de vești primite dintr-odată. S-a ridicat ceremonios de la birou, a sărutat cu patos mâna doamnei Calipsița și i-a spus pe dată niște vorbe de care nu s-ar fi crezut în veci în stare dar pe care un straniu imbold l-a făcut să le rostească pe nerăsuflate:
-…Păi, cred că te-ai putea ocupa de educația copiilor mei!
-Aveți copii? Ce vârste au?, l-a chestionat Calipsița.
-Nu încă, dar plănuiesc să-i facem noi doi… cât de curând! Despre copiii noștri era vorba!!!
…Uneori, historiile de amor din foiletoanele imprimate cândva pe hârtie cu chenarul roz și legate în volumașe cu scoarțele cașerate se pot adeveri în chip tămăduitor pentru sufletele rănite ce și-au purtat atâta vreme povara suferinței cu dignitate. Nu-i nicio scorneală a unui autoraș de duzină, parol!
Cu bună chibzuință se apelează la unul dintre numerele de telefon: 0721 961 936 / 0775 609 233 / 0770 948 868!
