Proba iubirii duhovnicești în cuhnie și trapeză

Când anii se scurgeau mai domol iar oamenii prețuiau tihna mai mult decât graba, se aflau doi tineri ce din pruncie se știau: Atanasie și Ecaterina. Nu dintr-o dată li se aprinse inima, nici ca fulgerul nu-i lovi iubirea, ci mai vârtos ca o friptură lăsată la foc molcom, ce-și trage mustuiala încet și fără pripă. Căci Atanasie era cu totul dăruit magopeției, petrecându-și zilele între tigăi încinsе și mirodenii de soi, unde aburii se ridicau ca niște visuri nerostite. Iar Ecaterina, femeie cu suflet blajin și inimă caldă, îi sta alături nu cu zarvă, ci cu liniște și bunăvoință. La îndelungi refenele ale unor velite fețe ale protipendadei își uneau forțele, gustând din bucate și din clipe, iar râsul lor se împletea cu miresmele ce umpleau încăperea în care oalele și tipsiile își contopeau dănțuiala. Și așa, fără grabă și fără făgăduieli deșarte, li se cocea dragostea, zi după zi, precum o pâine bine frământată și lăsată să dospească la căldură. Nu fu iubirea lor o scânteie trecătoare, nici vreo patimă nestatornică, ci mai degrabă un ospăț ales, întins pe ani mulți, la care nici unul nu se sătura a ședea.

Dar, într-o zi cu arome înșelătoare, în cuhnia locantei lor s-a ivit neșovăielnic ispita. Socaciul Atanasie era iscusit la potrivirea aromelor dar prea puțin dedat la vicleșugurile inimii. Și cum își mai unduia genele tremurător sărmana orfană oploșită de dânsul pentru ucenicie! Avea Simina un fel de a-și  slăbi din strânsoarea cheutorii întâii bumbi ai cămășuței, spre a se răcori de torpoarea venită din ceaune, totodată îmbiind ochiul să se bucure de priveliști proscrise, că puteai fi de piatră și tot ți-ai fi pierdut stăpânirea de sine.

Întru primeneala sângelui de Armindeni, nesăbuitul hartan de râmător îndestulat cu jir și ghinde, văcsuit cu sos de ciuperci și împresurat de cartoafe tocmite la cuptor înfășate în felioare de slană afumată dar deloc râncezite, jinduia fără poprire la cărnetul fraged și suculent, ce lesne se desfăcea sub tandra pălitură a jungherului încă temeinic oțelit, lăsând să se scurgă jiul limpede, îmbietor, desvăluind ademenirile de ierburi alese ale luncii feciorelnice.

Simțind cum calea gheridonului fermecat de altădată se înfunda hotărâtor, Ecaterina a suferit în tăcere și de la o vreme nici că s-a mai apropiat de focul viu al athanorului ibovnicilor nelegiuiți. Și-a îndreptat pașii spre chilia unui înțelept, căutând bună sfătuire duhovnicească dar și descântecul călugărului întru schilodirea legământului nejuruit al drăguților nerușinați.

„-Te duci la locul păcatului în cea dintâi clipă de după primul cântat al cocoșilor și dai cu busuioc sfințit prin toate ungherele, astfel glăsuind de trei ori:

Se leapădă dorul cel pătimaș și gândul cel tulbure! Nu cu ură, nici cu mânie, ci cu pace și cu smerenie, se dezleagă legătura ce m-a ținut ca firul de păianjen nevăzut.

Cum se stinge jarul sub cenușă rece, așa să piară simțământul ce nu-mi este de folos! Doamne, Tu ce vezi inimile toate, curățește-mi cugetul de dor și de păcate, pune liniște în loc de foc și lumină în loc de noroc orb!

Nu o blestem, nu o chem,ci o las în voia Ta, precum un semn, iar eu mă întorc la calea dreaptă, cu sufletul liber și mintea curate”.

Ecaterina a urmat întocmai povața. Nu a trecut mult timp și Siminei nu i-a mai priit nimica în preajma lui Atanasie. Trântea capacele și polonicele de le sărea smalțul, uita să puie leușteanul și, deloc mulțămită de tocmeala zemurilor, vărsa oala cu ciorbă în latrină, ba uneori chiar suduia cu îndârjire, abitir pomenindu-l pe Ucigă-l Toaca. Lui Atanasie nici că-i venea să creadă ce se petrecea. A înțeles însă totul în ziua în care Simina a început să-l privească gales, cu mult subînțeles, pe junele Filimon, de o seamă cu dânsa, viclean copil de casă al locantei.

Cu mintea încețoșată de furie, Atanasie i-a gonit pe amândoi și s-a îndreptat spre iatacul Ecaterinei, vrând a-și pune cenușă în cap, pocăindu-se pentru netrebnicia sa. Dar, nici urmă de soața sa, încăperea era goală, vuind de singurătate.

…Mănăstirii Suditu i se dusese buhul că acolo se mănâncă mai bine ca oriunde prin cârciumile cu șart, peregrinii ce adăstau peste noapte putând depune oricând mărturie pentru asta, fie frupt, fie post. Doară nu era de mirare căci în acest sfânt lăcaș se grijea de bunăstarea trapezei nimeni alta decât Maica Teofana, pe numele său mirean Ecaterina.

Rezervatiune de bonton :  0721 961 936 / 0775 609 233 / 0770 948 868!