Sfintele Paști la Jariștea Locantă – 11 aprilie

Boierul român a fost pohticios dintotdeauna! Cu atât mai mult, la marile Sărbători Împărătești el a știut mereu a se deda la adevărate zaiafeturi și chiolhanuri dragi inimii lui. Paștele presupunea dintotdeauna un festin dichisit, aidoma celui de Crăciun.

Ion Ghica se lăsa prins de nostalghie atunci când era bântuit de năluca Paștelui petrecut cândva în liniștitul orășel Huși. Din mulțimea de feluri servite la o masă de pomină, scriitorul își amintea cu mirare că toate erau reci, afară de borșul de miel, care cuprindea toate mirodeniile Pământului. Timp de trei ore, cât a ținut masa din prima zi de Paști, pe masă s-au orânduit pe puțin două duzini de feluri.

Beiul de Samos mai încerca o reverie, scriindu-i amicului său Alecsandri: „Dar Paștile în Iașii de altădată! Ce neasemuită poezie, când clopotele de la Trei Ierarhi chemau pe credincioși la slujba Învierii și de sus de la Copou se vedea toată valea cu pomi înfloriți! Pe sub bolțile vechi, pe străzile cu case mici și patriarhale, se trăia Paștile pravoslavnic și tihnit al unor vremuri fericite. Până și în Tătărași, casele mici căpătau un aer festiv, vopsite fiind cu brâie în toate culorile, de gospodinele harnice. Pe seara, caleștile trase de cai nervoși, cu arnăuți pe capră, scoteau la plimbare, sus spre vii, jupânițele și duduicile, înveștmântate în rochii albe de sărbătoare, cu dantele multe și chiar cu corteluri de mătase cu apărători de ploaie, aduse cu moda de la Paris”.

Atunci, ca și acum, venind după Postul Mare, ținut sau nu cu strășnicie, cultivând nătrușnic toate „dezlegările” oferite de calendarul bisericesc, Paștele se cuvenea cinstit nu doar cu ouăle înroșite și măiastru încondeiate (apoi, după ce vor fi fost ciocnite, umplute cu ficat de gâscă îngrășată silnic și caș de Brădet afumat la așchii de fag stropite cu vin și rășină), drobul măcelăresc (cu toate măruntaiele trebuincioase ciopârțite mărunt din cosor și satâr, la ficat, rinichi și inimă adăugând bojoci fierți și mațe de miel spălate în opt-nouă ape și apoi mărunțite bine), cozonacii trufași (din 50 de ouă de țară, la gălbenușurile bătute cu strășnicie adăugând neapărat rom de Jamaica și două-trei păstăi de vanilie aduse din Madagascar) și pasca pregătită după vechile rețepte (cu firișoare de șofran mai scump ca aurul și scorțișoară pisată cu cuișoare), dar și regăsind întotdeauna mielul (Agnus Dei), iedul și berbecuțul ca pe nesfârșite teme cu variațiuni: sufleul de miel cu cartofi, rotocoalele de ied la proțap, berbecul cu sardele, „epigramele” de miel, pulpa de miel la cuptor cu peltea de zarzăre, mielul gătit grecește la jar, tocănița turcească în ulcior de lut, costițele de miel simandicos alintate – de necrezut, oare? – cu ciocolată.

… Cinstitule și luminate fețe de coconași și coconițe, cu plecăciune și cuviincioasă închinăciune sunteți poftiți la chiolhanul ce se va ține în ziua slăvită a Sfintelor Paști, când clopotele vor vesti Învierea și mesele se vor încărca cu bucate alese și vinuri de soi. Să vă fie Paștile cu lumină și cu belșug, iar pașii să vă fie pururea călăuziți de noroc și bună rânduială!