Un chef de pomină de Florii
Într-una din zilele de primăvară, când se zvonea praznicul de Duminica Floriilor, se adunară la han trei oameni cu fire deosebită: un popă învățat, un negustor cu punga grea și un tâlhar ce cutreierase multe drumuri ale lumii.
Și, șezând ei la masă, cu destule ulcioare de vin de Ostrov înaintea lor, se porniră la vorbă lungă, însoțită de cuvenita îmbuibare de felurită și aleasă pescărie a unor mari pohticioși. Popa grăia despre rânduiala lumii și despre păcatele săvârșite cu trufie, ce trebuie ispășite cu părelnică evlavie, neguțătorul povestea despre meremeturi de tot soiul puse la cale în târguri îndepărtate, cum era Lembergul Galiției, iar lotrul, râzând cu poftă, istorisea fără pic de rușine isprăvi nelegiuite de pe drumurile Levantului.
Cheful se pornise la amiază, hangița cea oacheșă îndesând pe tipsii chivernisite mizilicuri, între care mai întâi o plăcintă șerpească tocmită din carne de țipar și fărâme de prune afumate pe lojniță, așezată tihnit pe pat de lăptuci și cepșoară verde, stropită din belșug cu sos de smântână. Au urmat rotogoale de caras argintiu de la Valea Argovei, marinate în butoiașul din lemn de dud cu oțet de mere și miere de albine, după cum nu puteau lipsi nici clăbucii de icre pe felioare de naramze sau pasteta de păstrăv afumat învelită în foi de leurdă și vălătuceala de crap oglindă cu frunze de dafin, pătrunjel verde și boia dulce, ceva măsline din Peloponez și neaoșe trufandale de la Dridu, peste care socaciul presărase niscaiva floricele de gust, călțunași albi și din cei vineții.
Se făcuse seară de-a binelea și cu cât trecea vremea, cu atât se încingea pălăvrăgeala și se goleau clondirele. De ajunse a se mira până și jupâneasa de veselia lor, căci asemenea chef nu se mai văzuse de mult în acele locuri!
Au urmat fileurile de șalău podobite cu capere și picurate cu zeamă de limone, cu buchet de legume aduse pe talger, după ce vor fi fost tăvălite prin ou și panadă, apoi trase la tigaie în unt brun până ce au devenit aurii.
Ce nu știa nimeni este că acei cheflii nu se strânseseră la ospăț din întâmplare. Cu ani în urmă, pe vremea Zaverei, erau abia niște flăcăi cărora nici nu le mijiseră bine mustețile, cu câteva tuleie de tot râsul doar. Dar cu gânduri mari, gata oricând de isprăvile vitejești visate pe când, în pruncie, se băteau cu săbii de lemn în zăvoi. Firi zălude, nu se temeau de fumurile ieșite de pe țevile pușcoacelor aliotmanilor veniți să domolească răzvrătirea palicarilor eteriști și să le scoată pe nas acestora ambițiunile unei Elade noi și neatârnate.
Au sărbătorit reîntâlnirea lor cu alt zaiafet pe cinste, la Jariștea dintre dealuri. Și fiindcă, spre miezul nopții, clondirele se tot goleau, i-au cerut hangiței să vină cu talgere noi pline de bunătățuri sățioase, uitând de toate canoanele postului, cu deslegare de la părintele Ghermănuță, firește. Astfel, s-a ivit mâncarea cu duh tainic a nopții, o mustoasă friptură de miel făcută pe jar, buturele fiind ținut cu o noapte înainte la baiț de vin roșu cu sferturi de ceapă roșie, usturoaie și mirodenii (piperuri de toate colorile, ienibahar, nucșoară, steluțe de anason, cuișoare și turmeric), întru o deplină frăgezire și aromire; pulpa astfel pregătită fusese lăsată apoi vreme de trei ceasuri la foc molcom de vreascuri de cireș și de prun, până ce carnea ajunsese rozalie și cădea singură de pe os, de se putea mânca numai cu furculița, fără cuțit!
Dar pântecele celor trei vajnici bărbați păreau să nu aibă baieri, așa că a urmat sulul dichisit de ghebe tocate subțire rulate cu luare-aminte în aluatul crescut cu maia, ca să țină miezul înlăuntru, precum taina în inimă, câtă vreme s-a dat la cuptor.
Să fie oare acesta fine de refenea? Nici pomeneală! Veni, apoi, rândul purcelușului de lapte ținut ceasuri întregi la foc scăzut până la deplina rumenire a șoriciului, așișderea împrejmuit cu cartoafe întregi coapte în coaja lor și întovărășit cu murături din putina soacrei, din care nu lipseau nici pepenașii cât pumnul ținuți în slatina lor.
În cele din urmă, cărnetul se dovedi îndeajuns. Dar, cum pe masa se ivi și o carafă cu vin dulce descântat, nu mai lipsea decât o tavă cu plăcinte din brânză de vaci împestrițată cu stafide sultanine ținute în vutci dulci. Așa s-a și petrecut întru împlinirea pohtei!
…Cu ochii împăienjeniți după o noapte de atâta paranghelie, spre ziua, legănându-se înspre ieșirea din locantă, părintele Ghermănuță se mărturisi mulțumit de at âta ghiftuială .
Rezervațiuni la numerele de telefon : 0721 961 936 / 0775 609 233 / 0770 948 868!
