Zi: 15 februarie 2026

Panglici de dantelă și tafta, iz de cerneală veche   Pe la finele veacului al XIX-lea, într-o seară primăvăratecă, Bucurescii miroseau a tămâie din cădelnițele dascălilor care slujeau vecernia la Stavropoleos, a flori de tei cu parfum înnebunitor și a cerneală proaspătă din ulei de in fiert și negru de fum. Ultimele tramvaie cu cai scârțâiau pe piatra cubică de pe Podul Mogoșoaei, iar lumina caldă a felinarelor cu gaz aerian făcea ca umbrele trecătorilor să pară mai lungi și, parcă, mai visătoare. Codin Stavarache era ucenic la o tiparniță din mahalaua Lipscanilor și își petrecea zilele printre litere de plumb și foi îngălbenite, trăind poveștile pe care le tipărea pentru alții. Calipsița era fiica unui mic negustor, obișnuită să treacă zilnic prin apropierea Pasagiului Macca-Vilacrosse, cu o carte strânsă la piept și gândurile-i plutind aiurea în depărtări, ca în romanțurile lui Pierre Loti, bunul amic al Reginei Elisabeta, care îl și primise în două rânduri la Peleș. Codin a văzut-o întâia oară în acel apus sângeriu, când vântul i-a smuls Calipsiței pălăria cu funde lungi de tafta. A alergat după ea și i-a înapoiat-o, scuturând-o de praf cu gesturi neîndemânatice și bâiguind abia șoptit câteva vorbe de complezență, cu [...]

Mărturisirile Conului Mihalache Kogalniceanu, destăinuiri ce m-au făcut să roșesc, să mă rușinez, dar cu neasemuită valoare literară și gastronomică -Ce e femeia pentru tine? Ești tânăr și habar n-ai..., râse hohotind Conu Mihalache. Junele Gratzian Mărgăritescu îl privi nedumerit și abia schiță, cu voce timidă, o jumătate de răspuns: -Păi, coane, e idealul de frumusețe după care alergăm toată viața, nu? Sau ce...? Bătrânul Gogălniceanu ricană de pe patul de spital: -Ei, spanac, dragul meu! Și încă nu din cel pe care îl găsești în rețepturile mele de bucate, cercate dimpreună cu amicul Costache Negruzzi... Ai cetit, oare, opul nostru scos la văleat una mie opt sute patruzeci și unu, la Cantora Foaiei Sătești? Era pe vremea dumnealui Mihail Sturdza, fiul marelui logofăt Grigore și al Mariei Calimah, dar tu nici veniseși pe lume pe atunci... -Am văzut tomul acasă la părinții mei, spuse Gratzian, bucuros că, în fine, îi putea face pe plac mentorului său, care părea că își dădea ultima suflare departe de țară, la Paris. Recunosc, însă, cu rușine că nu îmi vine în minte vreun rețept cu spanac de acolo, mai degrabă doar cea de felii lungărețe de caralabă trase în unt... -Lasă-mă cu caralabele [...]