Pocăința femeii păcătoase

Pocăința femeii – și scriitoarei – celei păcătoase a venit târziu dar a venit. Fantoma teribilului gruzin de la Kremlin a binevoit să o părăsească, în fine. Așa că a început să scrie altfel. Cum-necum, critica literară a recunoscut-o drept „cea mai atrăgătoare femeie urâtă din literatura română”.

Înspre senectute se simțea, peste Ocean, la New York, „atât de urâtă, săracă și româncă”, încât se căia pentru toate păcatele ei. Cum de le făcuse câtă vreme avusese parte de o educație aleasă, naiba știe! S-a mutat cu familia la Brașov, unde a intrat la Liceul Principesa Elena, apoi la București, unde urmează cursurile Institutului Pompilian, pe care l-a absolvit în 1942 după ce a parcurs ultimele două clase într-un singur an. În același timp, a urmat tot felul de cursuri: de desen cu G. Loewendal și M.H. Maxy, de actorie cu Beate Fredanov și Al. Finți, de pian și compoziție muzicală cu Th. Fuchs, Paul Jelescu, Mihail Jora și Constantin Silvestri.

Se născuse în 1924 la Galați, fiica Janei Șmilovici și a lui Iosif Cassian-Mătăsaru, tălmăcitor al slovelor străine. La 16 ani, Renée-Annie schimbase deja carnetul de elev cu carnetul roșu dar încă migălea stihuri cosmopolite „la scara 1/1”. Arghezi, care avea ochi și patimi pentru orice jună poetă, a zâmbit pohticios și a încurajat-o. Scribul ermetic Ion Barbu, alter ego al lui Dan Barbilian – matematicianul dar și semnatarul unui „Protocol al unui club Mateiu I. Caragiale”, a plăcut-o și a trecut pe dată la fapte, mototolind împreună cu dânsa cearșafuri și pergamente, deși între dânșii se întindeau trei decenii de trăiri sentimentale. Când a înțeles că în calviția țestei acestui satir luceau formule bătrânești mult prea încifrate pentru o copiliță încă prinsă în mrejele adolescenței, l-a părăsit și s-a dăruit – cu acte în regulă! – la 19 ani unui blând concitadin dunărean, Vladimir Colin, care iscălea suave basme pentru copii, deși era fiul Ellei Rabinsohn, sora temutei Ana Pauker, care declama sforăitor Capitalul lui Karl Marx. După numai cinci ani, l-a părăsit pe Colin pentru mai vârstnicul și mai bine înfiptul în noua societate ce dărâma statuile vii de pe soclurile „vechiului” panteon literar Alexandru Iancu Ștefănescu. L-a iubit sau nu pe „Ali”, cert este, însă, că i-a rămas alături 36 de ani până când acesta s-a ridicat la ceruri. Între timp, a dat iama prin toți scriitorii tineri, deși au curtat-o și unele dame, bunăoară niște actrițe pârdalnice. Marin Preda s-a stins cu suflețelul său de țărăn de la Siliștea-Gumești îngrozit de faptul că ea îi va supraviețui și își va publica jurnalul amoros cu lux de amănunte – ceea ce s-a și întâmplat, de altfel. Nichita Stănescu și Nicolae Breban sunt alte nume prinse în pătimașul ei insectar de liubov. Cumva, ea nu l-a uitat nici pe Colin, dovadă că, mai târziu, inspirată de basmele sale, va iscăli la rându-i parabole scenice cu Ninigra și Aligru.

În 1985, ajunsese departe, în America tuturor făgăduințelor, atunci când a aflat că un bun amic, „Babu”, fusese încătușat și torturat, ocaziune cu care i se confiscase și jurnalul. Iar acolo se aflau consemnate discuții și poeme cu ea, ce ar fi incriminat-o fără doar și poate. Speriată, a hotărât să nu mai ia aeroplanul spre a veni acasă. A rămas în cele străinătățuri și s-a măritat din nou, de data aceasta cu Maurice Edwards, directorul Filarmonicii din New York. Fire de artist, acesta a primit-o în căminul său cu toate păcatele ei de altădată, nesinchinsindu-se în vreun fel de ele, că doar poeta abjurase și se pocăise, ducând o viață liniștită până la etatea de ani 90.

Renée-Annie nu se mai rușina să spună că ea era, de fapt, acea Nina Cassian, păcătoasa.