De la Izvorul Tămăduirii la Cornul Abundenței – itinerar culinar la Jariștea Locantă

Pornind de la sărbătoarea Izvorul Tămăduirii, simbol al purificării și al renașterii spirituale, tradițiile culinare românești reflectă echilibrul dintre simplitate și sacru. În astfel de zile, apa sfințită este vindecătoare, iar mesele sunt binecuvântate.

De aceea, Kera Calița vă așteaptă la Jariștea Locantă trei seri la rând – pe 17, 18 și 19 April, de la ceasurile 18.00 – pentru a vă bucura de trecerea simbolică de la purificare la abundență.

Briză culinară pontică

-tipsie plină  cu scoici grijite în panadă aurie, ca o pojghiță de soare prinsă-n unda mării euxine

Hartanul fermecat

-rulou de râmător îndestulat cu jir și ghinde, împodobit cu sos de ciuperci și împresurat de cartoafe tocmite la cuptor înfășate în felioare de kaizer.

Cofetul de mare răsfăț

-tort de ciocolată Monalisa, în a cărui compozițiune de taină surâsul Giocondei luminează cel mai fin ganache din unt de cacao

Chiolhan de voroave și muzichii alese

-Kera Calița lămurește noima praznicului, arătând cum că, după post și strunire, vine vremea să pui pe tipsie bucate curate, nu cu lăcomie, ci cu mulțămire, căci dreptcredinciosul, dacă știe a mânca afierosit, își ține și trupul, și gândul în bună stare, Izvorul Tămădurii  neaflându-se doar în fântână, ci și în sufletul omului

-Taraful Crailor de Curtea Veche grăiește pe știme ca un hronicar al vremurilor vechi: isonul lor se prelinge ca vinul vechi în pahare domnești, când dulce și domol, când iute și aprig, de-ți saltă inima din piept

-Hrisanta, Fatima Gitană, și a sa cântare de mahala vie, unde caznele dorului se spun fără de rușine

-Leonard, truverul Locantei, îmbie la dănțuială cu șart, chemând mosafirii să se înscrie în cadrilul vremurilor vechi luminate

Obol cu inima curată

– 150 de coroane crăiești sau 150 de lei noi

Obicinuita rezervațiune

-se face din vreme la unul dintre numerele de telefon binecunoscute amicilor Locantei: 0721 961 936 / 0775 609 233 / 0770 948 868

Se spune că, într-un an cu primăvară blândă, boieri și neguțători de seamă s-au adunat la o locantă vestită, ridicată la margine de târg, aproape de un izvor socotit făcător de minuni. Era ziua de Izvorul Tămăduirii, iar peste toate plutea o liniște cuviincioasă, ca înainte de ospăț mare. Stăpâna locantei, o jupâneasă cu frică de Dumnezeu, adusese apă din izvor și o așezase în ulcele curate, iar un preot o binecuvântase cu rugăciune. Boierii, după rânduială, gustară întâi din acea apă, „spre curățire și întărire”, cum se zicea din bătrâni. Abia apoi se mesele se umplură cu tipsii pline de bucate alese, iar gheridoanele cu șipuri de vinuri limpezi, ca rubinul. Nimic nu era pus cu lăcomie, ci cu măsură și rost, ca să nu umbrească preaplinul zilei. Într-un colț, un taraf începu a cânta domol și curând glasurile se dezlegară. Unii povesteau de iarna grea trecută cu trudă, alții ridicau paharele pentru sănătate și izbândă. Iar peste toate, se simțea o bucurie liniștită, nu de dezmăț, ci de îndestulare cu mulțumire.

Pe la miezul serii, când lumânările ardeau scăzut, un boier înțelepțit de încontrarea cu urgiile historiei grăi:

-Nu masa ne ține împreună, ci binecuvântarea. Că unde apa-i curată și inima smerită, acolo și bucatele sunt mai dulci.

Și așa a rămas vorba că acel chef nu fu doar ospăț, ci împreunare de suflet și hrană, unde oamenii au înțeles că adevărata bogăție stă în buna rânduială dintre om și darurile primite din partea Eclesiastului.