Praznic Împărătesc de Sfintele Paști la Jariștea Locantă
Praznic Împărătesc de Sfintele Paști la Jariștea Locantă Sunt lucruri care nu se schimbă niciodată și veghează la pacea sufletească. Astfel, de trei decade și mai bine, Kera Calița cheamă la Jariștea Locantă cimotiile și amicii pentru a prăznui Sfintele Paști. Cei care nu au purces la peregrinare spre mănăstiri și alte lăcașuri mărturisitoare, rămânând la casele lor din Bucuresci, sunt așteptați sâmbătă, 11 Aprilie, de la orele 18.00, dimpreună cu familionul pentru o seară luminată de adevărul credinței în tihna unei mese îmbelșugate. La miezul nopții, sub bolta înstelată, se va merge în cucernic alai la Schitul Maicilor din apropiere, de unde dreptcredincioșii vor lua Lumină! Întâmpinare pavoslavnică pentru cei ce țin neabătut canonul Postului până la miezul nopții sfinte -chifteluțe de legume, carevasăzică îmbietoare turtișoare de zarzavat, plămădite din vegetale mărunțite cu sârg. -ruladă de ciuperci, acel sul dichisit de șampinioane tocate lamelar, călite domol cu ceapă și verdețuri, până ce-și lasă mireasma și zeama. -fasole făcăluită din boabe muiate peste noapte și fierte îndelung, până la deplina înmuiere, zdrobite apoi și trecute prin sită, până devin acea pastă netedă și catifelată peste care se toarnă untdelemn curat. - cea mai cinstită salată de pătlăgele vinete, dreasă cu [...]
Continue Reading ...
