Sărbătoarea Ignatului pentru pohticioși la Jariștea Locantă
Sărbătoarea Ignatului pentru pohticioși la Jariștea Locantă ...Asemeni străbunilor care, fără a ține seama de nimicnicia vremurilor, știau să petreacă din plin, cu șart, să ne bucurăm cu toții de sărbătoarea Ignatului! Sâmbătă 21, de la ceasurile șase ale înserării (18.00), Kera Calița îi așteaptă la Locantă pe toți amicii Jariștei pentru a se bucura împreună de un ignat pe cinste! Cea mai îmbietoare gustare rece de sezon -șorici subțire, moale și, totuși, atât de crocant, după ce purcelul va fi fost frecat gospodărește cu peria de sârmă și pârlit cu paie încinse răsturnate cu un vătrai de alamă -jumări din slănină de pe burta porcului, topite după ce în ceaun s-a turnat o ceșcuță de lapte îndoit cu apă de izvor și pudrate cu praf de usturoi amestecat cu puțină boia dulce -caltaboș măcelăresc sau acea chișcă din măruntaie fierte, tocate cu ceapă, și orez spălat în trei ape -lebărvurșt sau cârnat din spumă de ficat aromită cu cimbru, piper și foi de dafin, adunată într-un maț gros -tobă mozaic, cu limbă de râmător fiartă și afumată între alte viscere și cartilagii tocate, lăsată să atârne în bășică la vânt -slăninuță vrâstată cu carne, afumată la jar din surcele [...]
Continue Reading ...
