Monopol pe conversațiune? Nicicând!

lucian26

lucian26

Codul bunelor maniere in gastronomie

Monopol pe conversațiune? Nicicând!

Sunt Kera Calița ot Jariștea Locantă din Bucureștii Vechi și nu vreau să las nimic la voia întâmplării, nici cele mai mici amănunte care pot decădea arta culinară de la rangul de festin.

La o masă aleasă, întotdeauna te întâlnești cu prieteni de seamă, care au trecut prin multe eposuri și au vânturat lumea cu spor, jucând șotron pe meridianele planiglobului. Cu siguranță, toți au historii osebite de povestit dar nimic nu este mai supărător ca unul singur dintre meseni să pună monopol pe conversațiune.

Un astfel de monolog este suprător și devine, până la urmă, vox clamantis in deserto – o voce care, dincolo de înțelepciunea din Evanghelii, strigă în pustiu! Lumea care vine la cabaretul culinar preferă întotdeauna o democrație a rostirii, orișice pășitor având dreptul de a se pronunța asupra chestiunilor arzătoare ale zilei.

Vă aștept cu ighemonicon la Jariștea Locantă, în fiecare seară, unde mă puteți întreba tot ce trebuie să facă oaspeții într-un local care ține rangul dupa tipicul de altădată!

Tags:

Vacanța de vară este un binevenit prilej de limpezire a sufletului și a minții. De aceea și Jariștea Locantă își ia răgaz de blagoslovită odihnă începând cu 13 iulie, urmând ca la 25 august să răsune iarăși între zidurile sale armonii de strune și alămuri, iar iureșul ospătarilor să se pornească din nou sub privegherea Jupânesei.

Până atunci, Kera Calița urează tuturor amicilor ultimului bastion al ospitalității din Bucurescii Vechi o vară binecuvântată, plină de tihnă, bucurii și clipe de neuitat.

Ne revedem cu drag la Jariștea, când cuptoarele vor fi iar încinse, paharele vor răsuna a voie bună, iar mesele se vor umple de gusturi alese și povești fără sfârșit!