Deslușirea ițelor unei povești într-o seară în care ospățul ascunde o taină
Primăvara e atât de frumoasă încât nici că trebuie vreun prilej anume pentru a merge la unicul local din Bucureștii Vechi ce respectă vechile cutume ale ospeției, pentru a te desfăta cu bucate alese, vinuri de soi, romanțioase historii spuse cu patos și tânguirile măiestrite ale unui taraf ca în vremurile bune de odinioară.
Sâmbătă 14 și duminică 15 în luna lui Marte, de la ceasurile 18.00 ale serii de primăvară, Kera Calița își așteaptă mosafirii în prag, ținând în brațe un paner plin cu toporași, brândușe și zambile.
Să înceapă micul și binevenitul chiolhan!
Cinstitul separator bine rânduit de Post
-alcătuire de zacuscă din vinetele coapte pe jar și tocate mărunt cu reteveiul din lemn de plop tremurător, ardeii rumeniți pe tablă și descotorosiți de pielițe, miez de pătlăgele roșii fără semincioare și solzișori de ceapă aurie, sotată în untdelemn, frământate toate într-o bine strunită devălmășie, încât să se facă pastă legată și aromată.
-cremă de fasole făcăluită din boabe albe ca mărgăritarul pisate cu șart, năimite cu ulei de floare, usturoi, sare și piper, care se servește cu ceapă pârgălită ușor în bulion de tomate
-salată de pătlăgele vinete, botezată pompos „caviar d’aubergines”, după ce a fost împopoțonată cu briliante de ceapă tăiată fin și ulei măsurat cu chibzuință, puțină sare și, poate, câțiva stropi de zeamă de lămâie, spre a-i întări gustul
-icre chibzuite într-o tarama cu sclipiri de mătase udă, ce poartă cu sine zumzetul apelor în care se cufundă o crăpoaică vrăjită cu solzii de aur
Răsfăț de pescărie cosmopolită – patenta Casei
-rulou de păstrăv umplut cu fructe de mare – creveți, midii și alte daruri ale apelor sărate – gătite cu unt și o ceșcuță de vin alb, aromate cu ierburi și mirodenii fine, amestecând răvășitor briza mării cu duhurile apelor de munte dintr-o historie mânăstirească a doctorului Voiculescu, temeinica ispravă a socaciului având ca garnitură de sclifosită trebuință o plămădire de orez cu miez de ananas
Nălucire din haremul stambuliot al pohtelor
-plăcintă cu nuci levantină, de-i mai zice și saraiglie, însiropată îmbietor cu apă de roze din serai, întru desăvârșirea praznicului sufletesc
Taina desăvârșitei reprezentațiuni
– Kera Calița știa a împleti firele vieții ca pe un război pe care se țese o scenă bucolică: întâmplările evocate pilduitor de dânsa sunt pline de învățătură și haz, iar cine le ascultă simte că trecutul nu e niciodată pierdut, ci încă trăiește prin glasul celor ce îl povestesc
– Taraful Crailor de Curtea Veche face ca nobila alamă a saxului lucitor să se întrepătrundă cu sonurile viorii și să se înalțe jucăuș, vegheată de strunele țambalului, contrabasul și acordeonul ținând pasul cu știmele fără a-și îngădui vreo clipă de liniște
– Hrisanta, Fatima Gitană, cântă jalea pierderilor, bucuria amorului împărtășit și veselia petrecerilor de seară, fiecare întorsătură a vocii sale fiind ca o poveste nerostită din mahalaua luminată
– Leonard, truverul Locantei, se produce cu note de tihnă aristocratică, un amestec de voie bună și sfială, făcând să simtă nu doar muzichiia, ci și starea de împlinire a gloriei epocilor de altădată
Tainul unui loc de vază la cabaretul culinar și artistic
– 150 de mahmudele sau 150 de lei noi
Tocmirea meselor
-se face din vreme la unul dintre numerele de telefon la care răspund logofeții Locantei: 0721 961 936 / 0775 609 233 / 0770 948 868
În acea seară, la un vechi restaurant ce părea că se află de veacuri într-un timp numai al său, luminile lămpilor de cupru aruncau cercuri de aur peste mese, iar aburii bucatelor alese se ridicau domol, amestecându-se cu clinchetul paharelor și cu murmurul discret al mesenilor. Muzica unui taraf coborât dintr-o altă epocă, poate cea Crailor de Curtea Veche, lega toate simțirile într-o tainică armonie.
La una dintre mese, ședea o fată, abia ieșită din pension, venită cu părinții ei, oameni cu stare și cu rânduială, din spița neamului Gheorghiade. Lioara avea chipul luminat de inocență și, deopotrivă, de curiozitate. Privirea ei se opri fără să vrea asupra unui străin de la o masă retrasă în colț. Chipul său era pătruns de o gravitate ce ascundea dureri și mistere, iar ochii, adânci și întunecați, păreau a purta cu sine un secret greu, pe care cine oare ar fi putut să-l dezlege?
Lioara simți un fior straniu: inima îi tresări, iar vocea inimii o chema aproape de acel om necunoscut. Ochii lor se întâlniră iar și iar, fără cuvinte, într-o tăcere plină de dor și așteptare. Străinul, deși rezervat, părea a observa fiecare gest al tinerei, iar în felul lui tăcut, o lăsa să priceapă cum că poveștile și suferințele sale nu sunt ușor de spovedit. Pe măsură ce seara se adâncea și muzica se făcea mai tânguitoare, între ei se năștea o legătură neașteptată, ce nu știa de reguli, ci doar de chemarea unei închipuiri. Dar taina străinului rămânea de neînțeles, ca o umbră blândă ce-i acompania fiecare gest și fiecare privire, dând poveștii un farmec dulce-amărui și o tensiune plină de mister.
În acea noapte, ristorantul părea martor al unei întâlniri ce sfida timpul și obiceiurile: o fată cu inima pură și un străin bântuit de himera unei dureri ascunse, amândoi prinși în vraja unei patimi neașteptate, născute printre chiuituri discrete, aromele mâncărurilor și suspinele muzicii ce părea a se pierde din tâlcul Timpului…
Dacă ei doi au reușit să frângă sau nu împotrivirea părinților, dacă au preschimbat amăgirea în trăinicia unui familion burghez răstălmăcit sau dacă, pur și simplu, totul nu a fost decât o iluzie care a durat doar o seară… poate nu vom afla niciodată. Las cale liberă gândurilor Domniilor Voastre și poate că, la finalul serii, îmi veți desluși această poveste încurcată. Aștept opiniunile tuturor celor de față! Cel mai interesant final posibil de basm îl voi răsplăti cu un dar ce sper că vă va surprinde! Cine îndrăznește să scrie împreună cu Jupâneasa epilogul?
