Biruința Sfântului Gheorghe asupra balaurilor din pântecele mirenilor În plină primăvară pastorală, se risipește pe deplin foametea, căci pământul se deschide spre rodire, iar omul se îndestulează deopotrivă din darurile firii și ale naturii, Sfântul Gheorghe vestind biruința asupra balaurilor din pântecele dreptcredincioșilor. Kera Calița vă pohtește la acest osebit praznic, ce se va ține la Jariștea Locantă joi, 23 April, de la ceasurile șase ale serii (18.00), așa cum se cuvine la o asemenea sărbătoare. Tipsie cu bunătățuri -terină de bibilică în aspic, patenta Casei, carnea, fragedă și bine potrivită, rulată cu meșteșug, îmbrățișând înlăuntru verdețuri și mirodenii alese -rulou de schweitzer cu ananas, ciuruiturile brânzetului helvet fiind umplute cu inimi aromate de fruct tropical -drob de berbecuț din cărniță rozalie tocată cu răbdare, ce se amestecă tihnit cu verdețuri proaspete – basilicum, mărar și cepșoară – iar ouăle leagă apoi totul într-un miez rumenit domol la cuptor -babic tradițional din sârbăria buzoiană, cu alese miroasne (piper negru, boia dulce și iute, coriandru), afumat cu rumeguș de fag -ghiudem tătăresc de la Medgidia, din mușchi de vită și ciozvârtă de oaie cu șapte mirodenii, ienibaharul fiind râșnit după rețept -tarama din icre de crăpoaică salontă, ce se desfac între [...]
Continue Reading ...