Floriile, praznic de nădejde la Jariștea Locantă
Floriile, praznic de nădejde și lumină la Jariștea Locantă Floriile sunt binecuvântat prilej de mare bucurie și lumină, când creștinii pomenesc intrarea Domnului în cetatea Ierusalimului, iar firea întreagă pare a se împodobi cu verdeață și cu suflare nouă. În această zi, oamenii ies la biserică purtând în mâini ramuri de salcie ori de finic, semn al biruinței și al primăverii ce se ivește peste lume. Ramurile mlădioase aduc aminte de smerenie și de nădejde, căci precum salcia se pleacă fără a se frânge, așa se cuvine și omului să rămână statornic în credință. Floriile sunt prag între post și patimă, între așteptare și împlinire, căci de aici începe drumul către zilele de mare încercare ale Săptămânii Mari. Astfel, Floriile sunt praznic de lumină și de nădejde, când omul și natura împreună vestesc apropierea Învierii, iar sufletul se pregătește, cu smerenie și bucurie, pentru taina cea mare ce va să vină. După ce a împodobit cabaretul culinar și artistic cu ramuri verzi sfințite la Schitul Maicilor, Kera Calița vă așteaptă sâmbătă, 4 aprilie de la ceasurile 18.00, în blânda genune a înserării pentru a se bucura dimpreună cu toți amicii Locantei Jariștea de minunea Floriilor! Chivernisite mizilicuri -oacheșă frigăruie de [...]
Continue Reading ...
