Discreția despărțirii de comeseni

Codul bunelor maniere in gastronomie

Discreția despărțirii de comeseni

Sunt Kera Calița ot Jariștea Locantă din Bucureștii Vechi și nu vreau să las nimic la voia întâmplării, nici cele mai mici amănunte care pot decădea arta culinară de la rangul de festin.

Dintr-o rațiune sau alta, nu toți participă la refenea până la finalul acesteia. Se recomandă, însă, ca plecările intempestive să nu se facă în vreun fel cu zarvă și tam-tam! Dimpotrivă, când trebuie să pleci înainte de siktir caffé, binevoiește de a o face cât mai discret cu putință! Nu te opri să schimbi impresiuni cu cei care rămân la adunare, nu îți clama rămasul bun cu o voce de stentor și nu face caz de despărțirea prematură, cu justificări de tot soiul, pe care oricum nu le ia nimeni în seamă.

O înclinare a capului și o privire cu subînțeles sunt de ajuns și nu-și are niciun rost punctarea zgomotoasă, cu un ceremonial improvizat complicat, a plecării!

Vă aștept cu ighemonicon la Jariștea Locantă, în fiecare seară, unde mă puteți întreba tot ce trebuie să facă oaspeții într-un local care ține rangul dupa tipicul de altădată!