Codul bunelor maniere in gastronomie
Sfertul carevasăzică academic
Sunt Kera Calița ot Jariștea Locantă din Bucureștii Vechi și nu vreau să las nimic la voia întâmplării, nici cele mai mici amănunte care pot decădea arta culinară de la rangul de festin.
Masă mare, banchet franțuzit cu o mulțime de oameni însemnați! După ce au schimbat câteva vorbe cu gazda, s-au așezat cu toții și au început a se delecta cu antreurile, belșug de mizilicuri. Când, deodată, își fac apariția doi-trei invitați întârziați. Ca să ajungă la locurile lor juruite, se strecoară cu chiu cu vai printre scaune, deranjând jumătate din praznic – nimic mai supărător, mai ales dacă unul sau altul se oprește din loc în loc pentru a se îmbrățișa cu un vechi amic. Dintr-odată, tot aranjamentul pus la cale cu grijă se dă peste cap. Din nefericire, nu s-a respectat regula sfertului „academic”, după care lumea se așază la masă. A fi punctual într-o asemenea ocaziune este cea dintâi formă de politețe!
Vă aștept cu ighemonicon la Jariștea Locantă, în fiecare seară, unde mă puteți întreba tot ce trebuie să facă oaspeții într-un local care ține rangul dupa tipicul de altădată!