„Îmi dau sufletul pentru o porție de cașcaval la capac!”

A fost odată…

-În Bucurescii cârciumioarelor cochete ascunse pe stradele lăturalnice pavate cu piatră cubică, patimile culinare nu erau întotdeauna diriguite de aspirațiunea spre finețuri franțuzești, cum ar fi un bloc de foie gras sau – pour la bonne bouche – o porție de crème brûlée, peste care va fi fost picurat niște licoros de Sauternes…

-Ce bine le zici, maître! Ești un vrai connaisseur! Cu ce voiești să mă răsfeți astăzi? Ard de nerăbdare… Pohticioasa madame Levaditis, pentru care eleganța însemna să nu iasă niciodată în urbe fară mănuși de crêpe de Chine, voaletă și lorgnon, nu părea să fie deloc dezamăgită că, în loc de caviar de Aquitania pe pat de gheață și o și o flûte à champagne Perrier-Jouet, i se pregătea, poate, ceva, fără doar și poate, neoaș rumânesc.

-Cu permisiunea Dumneavoastră, nimic sofisticat! Dar, dacă îmi permiteți expresiunea, o să vă lingeți pe degete, parole d’honneur! Quelque chose que j’ai découvert ici…

-Nu mă mai fierbe atâta la bain-marie! Spune-mi, rogu-te, cu ce mă ispitești?

Le vieux restaurateur nu se putu reține de la un zâmbet larg:

-Eh, bien, pour aujourd’hui, nous avons… cașcaval la capac! Nimic mai mult!

-Cum adică „la capac”? Qu’est-ce que c’est ça, mon ami? Je n’ai jamais entendu parler de cette recette!

-Un vechi rețept, chère madame, façon d’autrefois… Dar nimic complicat sau bric-a-brac! Pur și simplu, se ia o bucată frumoasă de cașcaval afumat, poate să fie de Penteleu sau de Brădet – dacă a fost păstrat în cetină de brad, cu atât mai bine, ça a du sens –, se taie în cuburi groase de două degete, se stropesc un pic cu lapte, apoi se aruncă într-o tavă rotundă cu un morceau de beurre salé, se acoperă tava cu capacul ei juruit și se dă la cuptor. C’est tout! Dacă frângi apoi o bucată și tragi de capete, vei vedea cum se va întinde de la un capăt la celălalt al mesei! Ca să nu se întărească, se mănâncă direct din tavă, pe fugă…

-O, ce bagatelă! Delicios, dar cam prea simplu pentru gustul meu. Îmi amintește cumva de haloumi, cum am gustat în Cipru cândva…

-Mă așteptam să-mi spuneți că doriți ceva mai sophistiqué! Pour vous, putem să ne abatem de la les bonnes manières paysannes și să ne apropiem de la fameux cuisine de Negresco à Nice, adăugând în tavă ouă de prepeliță și feliuțe de trufe negre din Umbria…

– Quelle bonne idée! Însă, mai întâi, vreau să gust o porție mică, „la capac”, fără nimic altceva, vierge comme un ange… Apoi, după un strop de champagne, încercăm și cu trufe și oeufs de caille…

Micul ospăț pentru cunoscători s-a petrecut întocmai. Bine dispusă, Madame Levaditis avea, însă chef de o parolă cu Chef Joseph, cel care o servea el însuși ori de câte ori distinsa gourmet călca pragul locantei sale.

-Ia zi, mon vieux, cum e cu cașcavalul la noi față de Francia?

-Presimt că nu e une question aléatoire și că, în fapt, vreți să mă atrageți într-o cursă. Quelle est la charade?

Pe Cléo Levaditis o pufni râsul:

-Vraiment, mon ami, vraiment… Mi-am adus aminte de ceva de mon enfance și voiam să te pun la încercare. Dar la voi, în Roquefort, tare mă îndoiesc că există așa ceva… Dites-moi, ai auzit vreodată despre… „buricul” de cașcaval?

-Eeeeh, jamais! „Buric”, adică nombril?!?

-Nicidecum! Enfin, te încui și eu cu ceva! Buricul, despre care putem spune că este un miez al acestui brânzet, este un caşcaval care nu ajunge să fie maturat. Este mult mai moale şi este plin de aromele laptelui, dar şi des fleurs sur le pâturage. La noi, la moșie, la Schitu Golești, baciul Costică Măierean opărea cașul și forma buricul cu mâna lui…

-Quelle bonne histoire! Pleine de saveur! La Roumanie est, surtout, un pays de goût…

-Oui, grâce à Dieu!… Și, recunosc, mi-aș da sufletul pentru încă o porție de cașcaval la capac…

Cuvenita rezervațiune se face la numerele de telefon :  0721 961 936 / 0775 609 233 / 0770 948 868!